Ilie Bolojan se întâlnește duminică la Londra cu Keir Starmer, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski
Președintele interimar Ilie Bolojan merge duminică la Londra, unde participă la o reuniune găzduită de premierul britanic, Keir Starmer, după vizita făcută de acesta joi la Washington. La întâlnire vor mai fi liderii Italiei, Germaniei, Poloniei și ai altor aliați, precum și președintele Ucrainei.
Liderii vor discuta din nou poziția Europei în legătură cu războiul din Ucraina și un posibil acord de pace.
Întâlnirea de duminică are loc la scurt timp după ce premierul Starmer se va întoarce din vizita pe care o face joi la Washington, unde se va întâlni cu președintele SUA, Donald Trump.
Vizita în SUA a oficialului britanic vine după cea de la începutul săptămânii făcută de președintele Franței, Emmanuel Macron.
Vizitele sunt parte a eforturilor europene de a-l convinge pe președintele SUA, Donald Trump, să nu grăbească un acord de încetare a focului cu președintele rus Vladimir Putin, și să mențină Europa și Ucraina implicate în discuțiile de pace.
Premierul Keir Starmer spune că țările europene trebuie să se mobilizeze pentru a-și îmbunătăți propria securitate, scrie romania.europalibera.org.
„Accept că aliații europeni, inclusiv Marea Britanie, trebuie să facă mai mult, iar asta înseamnă capacitate, coordonare și cheltuieli”, a declarat Starmer reporterilor în drum spre Washington, potrivit Reuters.
Starmer a declarat marți că întâlnirea cu liderii europeni de la Londra va viza „felul în care mergem mai departe împreună ca aliați în lumina situației cu care ne confruntăm”.
Liderii europeni, inclusiv Starmer, au avut o întâlnire de urgență convocată de Emmanuel Macron la Paris, la începutul acestei luni. La summit s-a discutat despre cheltuieli mai mari pentru apărare și despre posibilitatea ca europenii să desfășoare trupe de menținere a păcii în Ucraina, după semnarea unui acord de pace.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-o conferință de presă că va participa la întâlnirea de la Londra. Vineri, președintele Zelenski va merge în SUA, unde ar urma să semneze un controversat acord cu Statele Unite, de exploatare a minereurilor de metale rare din Ucraina.
Premierul polonez Donald Tusk a declarat că, cel mai probabil, va participa la reuniunea de la Londra.
De asemenea, șeful NATO, Mark Rutte, premierul italian Georgia Meloni și cancelarul german Olaf Scholz se numără printre cei așteptați să participe. Presa olandeză relatează că și premierul Dick Schoof va fi acolo.
Discuțiile liderilor europeni cu președintele Trump, precum și reuniunile privind poziția europeană în chestiunea războiului din Ucraina și a securității continentului vin după ce Administrația Trump a schimbat radical politica privind conflictul din Ucraina.
SUA au inițiat discuții bilaterale cu Rusia după ce președintele Donald Trump a discutat cu Vladimir Putin la telefon, pentru prima dată după trei ani de izolare internațională a liderului rus. De asemenea, președintele american spune că dorește să se întâlnească cu Putin. În același timp, el l-a criticat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Ca răspuns la această schimbare de direcție, liderii europeni și-au intensificat eforturile diplomatice și au arătat un front comun în sprijinul Kievului.
Cu toate acestea, planurile europene provizorii pentru garanții de securitate pentru Ucraina depind de dispoziția Statelor Unite de oferi sprijin pentru eventuale trupe europene de menținere a păcii.
Articolul Ilie Bolojan se întâlnește duminică la Londra cu Keir Starmer, Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult