În urma unui conflict petrecut la o sală de jocuri din Făgăraș, niște indivizi au răpit un bărbat, pe care l-au bătut. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu trei bărbați în stare de arest preventiv, după ce aceștia ar fi lipsit de libertate și agresat fizic o altă persoană.
La data de 14 aprilie, în jurul orei 4:30, în timp ce desfășurau activități pentru menținerea siguranței publice, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au observat o activitate suspectă pe bulevardul Unirii, din localitate, motiv pentru care au pornit în urmărirea unui autoturism.
După ce au efectuat semnale regulamentare de oprire, iar conducătorul auto s-a conformat, polițiștii au efectuat un control specific. În acest context, în interiorul autoturismului au fost identificați 4 bărbați, unul fiind la volan și alți 3 pe bancheta din spate, iar, pentru că, în continuare, comportamentul era suspect, cei 4 au fost conduși la sediul unității pentru verificări suplimentare.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că, în urma unui conflict spontan, iscat la o sală de jocuri, din municipiul Făgăraș, unul dintre bărbații identificați ar fi fost introdus, contrar voinței sale, într-un autoturism, de către ceilalți 3 bărbați, fiindu-i totodată aplicate lovituri, care au necesitat îngrijiri medicale.
Față de cele constatate, după administrarea probatoriului în cauză, cei 3 bărbați au fost reținuți de polițiști și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, după ce au fost prezentați de procurorul de caz în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de “lipsirea de libertate în mod ilegal” și ”lovirea sau alte violențe”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsurile legale.
Articolul În urma unui conflict petrecut la o sală de jocuri din Făgăraș, niște indivizi au răpit un bărbat, pe care l-au bătut apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult