Pompierii Punctului de lucru Dobroteasa și Detașamentului Slatina au intervenit, joi, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească aparținând unei familii din comuna Cungrea.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la acoperișul anexei, pe circa 50 de metri pătrați, cu posibilități de propagare la mai multe construcții aflate în apropiere.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, concomitent cu protejarea vecinătăților.
Misiunea a durat aproximativ trei ore.
„Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum defect sau neizolat corespunzător”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inepctoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.
Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, pompierii reamintesc oamenilor principalele măsuri de prevenire:
•verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
•coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
•coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).
Articolul Incendiu în Olt. Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea focului izbucnit într-o gospodărie/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult