În această primăvară va începe săparea tunelurilor de pe lotul II din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva. Lucrările sunt în termen, spune ministrul Transporturilor.
Acum se fac toate operațiune necesare premergătoare sepării galeriilor de peste 2 kilometri din zona Margina – Holdea.
„Se lucrează în acest moment, sunt lucrările acelea la portale și la toate lucrurile ce țin de o anumită fază a acelei lucrări. Din discuțile cu constructorul, am înețeles că din luna martie se intră la săparea efectivă de tuneluri, ceea ce e un lucru bun și e o altă temă care sper să o închidem în lunile care vin. Oricum suntem în termen. În martie se va începe săparea tunelurilor la Margine – Holdea”, a declarat la Timișoara ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Lucrările necesare pentru săparea tunelurilor au demarat încă din luna noiembrie. Atunci, DRDP Timişoara anunța că echipele UMB și ale partenerului bosniac Euro-Asfalt muncesc la portalurile de acces și de ieșire ale tunelurilor de pe sectorul Margina – Holdea.
„Cele două structuri vor fi unice în România, prin prisma deschiderii foarte mari de intrare în tuneluri. Practic, de pe autostradă se va intra direct în tunel, pe două benzi și pe banda de urgență. Când va începe efectiv forarea tunelului 1, se va lucra pe o lungime de 75 de centimetri sau maximum 1 metru. Lucrările se vor executa la adăpostul unor umbrele de țevi înclinate, cu o lungime de 15 metri și o suprapunere de 4 metri. La fiecare 75 de centimetri de forare, se montează plase, se introduc ancore și se injectează, sub presiune, beton special, cu ajutorul mașinilor de torcret”, informa DRDP Timișoara.
Sectorul de autostradă dintre Margina și Holdea va avea sub 10 kilometri. Lucrările costă aproximativ 2 miliarde de lei și trebuie finalizate până în decembrie 2026.
Citeste mai mult