Sindicaliştii Federaţiei Columna – SCOR, reprezentativă în domeniul asistenţei sociale, au luat act „cu indignare de campania de denigrare fără precedent a celor aproximativ 1.400 de angajaţi ai DGASPC Mureş” şi reclamă modul „extrem de agresiv” în care a fost prezentată situaţia copiilor cu dizabilităţi din patru centre din Mureş, „cu un impact emoţional foarte puternic asupra angajaţilor şi familiilor lor, care se simt umiliţi, demoralizaţi”. Sindicaliştii mai susţin că instituţiile care au controlat centrele au ajuns la concluzia că beneficiarii serviciilor sociale „au parte de o îngrijire corespunzătoare şi că realitatea din teren nu corespunde fotografiilor apărute în spaţiul public”.
„Condamnăm ferm modul în care Centrul de Resurse Juridice a prezentat situaţia beneficiarilor aflaţi în grija serviciilor sociale ale acestei instituţii. Nu ne opunem acţiunilor de control, însă maniera în care a fost efectuată aşa-zisa vizită de monitorizare contravine legislaţiei privind respectarea dreptului la odihnă a persoanelor cu dizabilităţi găzduiţi, respectiv a respectării obligaţiei de a nu prezenta în mass-media fotografii ale persoanelor cu dizabilităţi severe, fără acordul reprezentantului legal”, informează Federaţia Columna- SCOR, afiliată la C.N.S.L.R. – FRĂŢIA şi SERVICIILE PUBLICE INTERNAŢIONALE.
Sursa citată precizează că modul în care a fost prezentată situaţia a fost „unul extrem de agresiv, cu un impact emoţional foarte puternic asupra angajaţilor şi familiilor lor, care se simt umiliţi, demoralizaţi”.
„Menţionăm că în cadrul DGASPC Mureş îşi desfăşoară activitatea şi angajaţi cu dizabilităţi sau care au copii sau alţi membrii ai familiei cu dizabilităţi, pe deplin capabili în a oferi afecţiune şi îngrijire corespunzătoare. Precizăm că atât delegaţia trimisă în control de către Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş cât şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului, Rareş Petru Achiriloaie, care astăzi, 16 ianuarie 2025, a fost prezent la Târgu Mureş în centrele D.G.A.S.P.C. Mureş şi au concluzionat, în contradicţie cu afirmaţiile Centrului de Resurse Juridice, că beneficiarii serviciilor sociale au parte de o îngrijire corespunzătoare şi că realitatea din teren nu corespunde fotografiilor apărute în spaţiul public”, menţionează comunicatul citat.
Sindicaliştii fac apel la „întreaga presă” să relateze „cu obiectivitate întreaga situaţie, fără exagerări şi cu respectarea dreptului la imagine şi demnitate profesională a angajaţilor”.
„Desigur că în sistemul de asistenţă socială sunt mereu lucruri de îmbunătăţit, dar este deja de notorietate faptul că sistemul este subfinanţat, angajările sunt blocate, iar aceste elemente pot afecta calitatea serviciilor sociale. Federaţia Columna va cere de urgenţă Ministerului Muncii, ANPDCA, Consiliului de Monitorizare şi altor factori decidenţi implicaţi o întâlnire pentru stabilirea unui calendar urgent de revizuire a legislaţiei în domeniu. În acelaşi timp, rugăm toţi angajaţii din Asistenţă Socială să fie solidari cu lupta angajaţilor DGASPC MUREŞ şi să ia atitudine faţă de orice acţiune de control care se desfăşoară în afara legii”, se mai arată în comunicatul citat.
Foto: CRJ.ro
Citeste mai mult