Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea, în dosarul „Gala Bute”.
Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea depusă de Elena Udrea privind revizuirea condamnării de 6 ani închisoare.
Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 şi condamnată definitiv în iunie 2018, însă ea a fugit înainte de pronunţarea sentinţei, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.
Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituţională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de 5 judecători de la această instanţă. În consecinţă, condamnările din dosarul „Gala Bute” au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica şi s-a întors în România.
Încarcerată din 2022
În aprilie 2022, Instanţa supremă respinge o contestaţie în anulare depusă de Elena Udrea şi confirmă condamnarea la şase ani închisoare. Elena Udrea fuge în Bulgaria, însă este prinsă şi trimisă în ţară, fiind încarcerată în iunie 2022.
În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.
Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie al Organizaţiei Bucureşti a PDL sau al fostului şef al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.
Udrea mai este acuzată că a determinat funcţionari din Ministerul Turismului să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.
Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro, sumă care încă nu a fost recuperată de statul român.
Citește și: Blestemul cartierului chinezesc. Niciun constructor nu este interesat de ruinele de pe strada Caracal
Citeste mai mult