Înțelegere reciprocă și integrare armonioasă în societate: Polițiștii, alături de cetățenii asiatici angajați în județul Brașov. Sâmbătă, 26 aprilie 2025, în municipiul Brașov, a avut loc un eveniment dedicat incluziunii sociale și promovării conduitelor civice, organizat de Emeritus Philanthropic Foundation, în parteneriat cu organizația profesională – Corpul Național al Polițiștilor.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, care au prezentat participanților informații esențiale privind conduita civică, siguranța rutieră și principalele aspecte legislative relevante pentru cetățenii asiatici angajați în județul Brașov.
Evenimentul a avut ca scop construirea de punți între diferitele comunități culturale și a încurajat colaborarea, înțelegerea reciprocă și integrarea armonioasă în societate.
Proiectul a vizat, de asemenea, promovarea educației interculturale și facilitarea incluziunii pe piața muncii, contribuind astfel la eliminarea barierelor culturale și la întărirea sentimentului de apartenență la comunitatea locală.
În sprijinul acestui demers, s-au alăturat și parteneri instituționali precum Inspectoratul General pentru Imigrări și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov, care au prezentat informații specifice domeniilor lor de activitate.
În sală s-au aflat reprezentanți ai comunităților din India, Nepal, Sri Lanka, Bangladesh ș.a., care au primit cu maxim interes mesajele și recomandările transmise de polițiștii brașoveni și de ceilalți parteneri.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a transmis că va sprijini în continuare activitățile de informare socială, va fi prezent constant la toate evenimentele cu tematică specifică instituției, la care va fi invitat și va rămâne un partener activ și de încredere în acțiunile de educare socială, pentru menținerea ordinii publice și respectarea normelor de conviețuire socială.
Articolul Înțelegere reciprocă și integrare armonioasă în societate: Polițiștii, alături de cetățenii asiatici angajați în județul Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult