Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu, respectiv pentru favorizarea făptuitorului. Polițistul, care și-a recunoscut faptele, continuă să lucreze în sistem. În România, pentru cei care doresc să devină polițiști, lipsa antecedentelor penale este una dintre condițiile obligatorii accederii în sistem. Odată intrați în Poliție însă, această condiție nu mai reprezintă o necesitate. Polițiștii condamnați penal sunt excluși din sistem doar dacă printr-o hotărâre judecătorească li se interzice dreptul de a mai profesa. Acest lucru, potrivit legii, ar trebui să se întâmple atunci când infracțiunile au fost comise în exercițiul funcțiunii. Excepțiile bat însă regula. Un polițist din cadrul IPJ Vâlcea a fost condamnat pentru infracțiuni care au avut legătură cu serviciul, însă a scăpat cu o pedeapsă blândă, cu șanse să nu fie trecută în cazier, pentru că „se află la primul conflict cu legea penală”, după cum a motivat instanța – relateaza libertatea.ro Polițistul nu știa că DIICOT era „pe fir” Ionuț D., 31 de ani, este agent în cadrul Serviciului Criminalistic – Biroul de Investigare Tehnico-Științifică a Locului Faptei al IPJ Vâlcea. În vara anului trecut a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind acuzat de favorizarea infractorului și divulgarea informațiilor secrete de serviciu unui membru al unei grupări infracționale, care a fost arestat ulterior într-un alt dosar, vizând infracțiuni cibernetice. Polițistul a fost pus sub acuzare după ce a fost interceptat în timp ce divulga informații, la scurt timp după ce a finalizat cercetarea la fața locului într-un dosar de tâlhărie. Nu știa că bărbatul pe care îl sună este monitorizat de DIICOT. Bătut și tâlhărit Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a reclamat la Poliție că în seara de 30 august 2018 a fost atacat de două persoane necunoscute, care l-au bătut și i-au sustras o sumă de bani. Victima a indicat că în spatele atacului s-ar afla cumnatul său, care se ocupă, printre altele, cu cămătăria. A invocat că acesta i-ar solicita dobânda la un împrumut pe care îl restituise. Bărbatul agresat a suferit leziuni serioase, necesitând 10-12 zile de îngrijiri medicale. Polițistul Ionuț D. a făcut parte din echipa operativă deplasată la locul agresiunii pentru a face cercetări. În calitatea sa de tehnician criminalist, a participat direct la aceste cercetări, efectuând fotografii judiciare cu ocazia examinării fizice externe a persoanei vătămate. Potrivit anchetatorilor, el a avut acces la date și informații referitoare la activitățile desfășurate în contextul procedurii judiciare inițiate ca urmare a plângerii penale formulate de persoana vătămată. În aceeași noapte, în jurul orei 0.41, la finalul cercetărilor la fața locului, polițistul l-a contactat telefonic pe cel suspectat că ar fi orchestrat tâlhăria. Interceptarea convorbirii a fost înregistrată la dosar. Informații din dosar scurse de polițist: „Ai o plângere pentru tâlhărie” Suspect instigare tâlhărie: Alo! Polițist: Ce faci, mă, domnu? Suspect: Bine, domnu! Tu ce faci? Polițist: Eu muncesc! Nu ca alții! Suspect: Poftim? Polițist: Eu muncesc! Suspect: Muncești? Bravo, tată! Bravo! Ia zi! Și ce muncești? Muncești la cazul meu sau la ce caz muncești? Polițist: Bă, nu la… cazul tău! Muncii pân-acuma! Suspect: La al meu ai muncit pân-acuma sau la care? Polițist: Îhî! Suspect: Bă, frati-mio, hai să-ți spun ceva! Spune-le la bulan… Polițist: Nu-mi spune, că n-am eu tre… ci… Nu-mi trebe mie să-mi spui… Îți spusăi… Suspect: Cine m-acuză… Polițist: Vezi c-ai niște plângeri p-aci! Suspect: Vezi să… Spune-le c-o să mă… pe ei! Dacă-mi fac ei plângeri, o să-ți dau io zece acte cu bulangiul ăla, care-mi face mie plângere! Io sunt la București, sună-mă pe cameră să-ți arăt unde sunt! M-ai înțeles? Și să… ca să am și probă, unde sunt io, frati-mio! Io sunt la București, sunt la o clinică! În fine! Hai să-ți spun ceva… Spune-le așa la bulangiii ăia! Îți promite fratele tău! Io nu-s prăduitor! O să-ți aduc zece buletine, zece acte! Înregistrează-mă dacă vrei! Cu fața lui și cu conturi deschise în bănci! Băi, ascultă-mă! Să te ții de el și să mi-l bagi la pușcărie, că….! Pe bulangiul ăsta? Păi, știi ce-o să se-ntâmple? Polițist: Hai, stai așa, stai așa, să ne-nțelegem! (…) Suspect: Zi! Polițist: Eu te sunai crezând… Suspect: Da! Polițist: Crezui că nu știi despre ce e vorba! Suspect: Păi, știu! M..! Băg…! M-a su… Polițist: Și zisăi să-ți spun! Că ai o plângere pentru tâlhărie! Suspect: M-a sunat… Pentru tâlhărie? Băga-mi-aș p..a-n copiii lui, în familia lui, dacă nu îi… scot ochii! Băi, frate! Io-s la București! Ai înțeles? Io sunt la… la București! Polițist: Bă! Tu m-asculți pe mine ceva? Suspect: Da! Da, frățiorul meu! Spune! Polițist: Eu n-am nicio treabă! Eu zisăi să fiu omenos cu tine că te cunosc, să-ți spun chestia asta! Suspect: Da! Polițist: Nu mă interesează pe mine ce-aveți voi, că nu e dosarul la mine! Suspect: Și la cine e? Cu tâlhărie? Spune-i la cine e dosaru… Polițist: Mă-nțelegi? Suspect: Spune-i la om că-i aduc zece buletine, da, ascultă-mă! Ce-l rog pe om! Polițist: Deci… Suspect: Să-l bage la pușcărie! Să-l bage la pușcărie! Polițist: Tu ascultă-mă ce-ți spun eu! Suspect: Da? Polițist:Eu crezui că nu știi despre ce e vorba… Suspect: (n.l. neinteligibil)! Mă sună asta a mea! Și-mi spusă: „D., vezi că te-au băgat ăștia… c-ai bătut pe nu știu cine!”. Păi, cumetre, unde să bat io? Io-s la București, […]
Sursa: ziaruldevalcea.ro