Învățare prin joc, la Brașov: „Jocul Mureșenilor”, în unități de învățământ și la Muzeul „Casa Mureșenilor”. Asociația SINAPTICA și Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, au anunțat miercuri începerea etapei de testare a platformei de învățare prin joc „Jocul Mureșenilor”. Aceasta se va desfășura atât în unități de învățământ din Brașov, cât și la sediul Muzeului. Pot participa la testări copii cu vârstele între 10 și 14 ani, în grupuri de cel puțin 2 și maxim 6 participanți.
„Jocul Mureșenilor” este dezvoltat în cadrul proiectului cultural cu același nume, finanțat din bugetul Municipiului Brașov. Pornind de la realitatea interesului scăzut al nativilor digital asupra cunoașterii patrimoniului cultural, în general și asupra vizitării muzeelor, în special, a fost identificată o modalitate nouă în peisajul muzeal din România: transformarea unor elemente de patrimoniu cultural într-un joc de societate. Pentru Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, proiectul este o continuare a demersurilor inovatoare de comunicare a moștenirii culturale lăsate de familia Mureșenilor și de păstrare a atractivității activităților sale pentru elevii unităților de învățământ din oraș.
Implementarea proiectului va contribui la atingerea scopului propus: îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a istoriei Mureșenilor la nivelul persoanelor de vârstă școlară/liceală.
Pentru atingerea scopului proiectului au fost planificate următoarele activități principale: Identificarea momentelor principale din istoria familiei Mureșianu și asocierea cu personajele acestei familii; Gamificarea momentelor și personajelor într-un joc de societate; Testarea conceptului jocului cu implicarea unor elevi de vârstă școlară; Definitivarea jocului.
Articolul Învățare prin joc, la Brașov: „Jocul Mureșenilor”, în unități de învățământ și la Muzeul „Casa Mureșenilor” apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult