Vi-l amintiți pe Băselu în ultimele lui săptămâni de mandat la Cotroceni la întâlnirea de la Bruxelles cu șefii de stat din UE? Parcă era o curcă beată care se plimba de colo până colo, fără să-l bage niciunul în seamă. Ce-o fi fost în sufletul său, numai el știe săracul.
Mi-am zis atunci, dar și după aceea, că o umilință mai mare ca asta nici nu-ți trebuie. Și nu doar ca președinte, secretar general de partid, ci și ca om de rând. Să te uiți la ăia cum se salută, cum își strâng mâinile, cum se îmbrățișează și se întreabă, în limbile lor: „Comment allez-vous?” „wie geht es dir?”, „Ciao, come stai?„Hello, how are you?”, iar pe tine să te ignore până și ospătarul.
Sincer, nu aș fi crezut că așa ceva se va mai repeta în istoria mondenă a voievozilor noștri, cei cu dragoste de neam, țară și onoruri militare. Dar niciodată nu trebuie să spui niciodată, că nu se știe ce aduce ziua de mâine. Luăm cazul lui Iohannis. După zece ani de domnie, timp în care, vorba lu’ Gogu, l-a durut la pălărie, a venit vremea ca Mutu să stea retras, chiar stingher, la Cotroceni.
Înainte vreme, tot mai ieșea din palat, ba să schimbe o vorbă cu cetățeanul bucureștean, ba să-și cumpere câte ceva de la alimentara din colț, ba pentru o plimbare cu avionul, ba pentru o partidă de golf sau un schiat.
Astăzi, nimic. Singur cuc între patru pereți. Nu-l mai caută nici nea Nicu Ciucă, nu-l mai sună nici Marcelu buzoianu. Când au avut nevoie de el, toți l-au căutat, l-au sunat, i-au trimis mesaje pe Facebook și WhatsApp, îl așteptau la poarta palatului o zi întreagă, în frig, în ploaie, pe zăpușeală, fulgere și trăsnete. S-au săturat de el mai ceva ca de Băselu. Mai ales după ce a început să o lălăie cu mandatul de președinte. Până și liberalii pe care i-a făcut oameni au început să-i bată obrazul și să cârcotească fără perdea: „Bă, neamțul ăsta e chiar nesimțit. El chiar nu își dă seama că e penibil, că mai mult rău își face refuzând să plece? Că are numai de pierdut?”
După ce a rămas fără două case din alea șase, fără vila de protocol din București și are de dat nu știu câți bani înapoi, ce i-a mai rămas de făcut?! Bietul de el, până și nea Ilie Bolojan îl ia cu apropouri, metafore și alte figuri de stil. Cică, demisia Mutului ar echivala cu o supapă socială. Și el, nimic. Semn că își respectă promisiunea făcută, aceea de a sluji poporul român până la moarte și dincolo de ea!
Citeste mai mult
