Un exercițiu în care a fost testată capacitatea de intervenție în caz de incendiu și evacuarea în siguranță a avut loc miercuri, la Spitalul Orășenesc Câmpeni. Acțiunea a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Alba, prin Stația de Pompieri din Câmpeni.
„Toate părțile implicate în această simulare s-au descurcat bine iar personalul medical și auxiliar al spitalului a demonstrat că este bine instruit.
Prin aceste exerciţii se urmăreşte instruirea şi pregătirea pentru intervenţie în situaţii de urgenţă a personalului din cadrul spitalului, precum şi pregătirea echipajelor de intervenţie.
Asemenea exerciţii, precum şi verificarea instalaţiilor de intervenţie şi stingere a incendiilor vor avea loc şi în perioada următoare pentru a preveni producerea unor situaţii de urgenţă care ar putea pune în pericol viaţa pacienţilor sau a personalului medical”, a scris primarul orașului Câmpeni, Dan Cristian Pașca pe facebook.
Acest articol a fost citit de 6 ori
The post ISU Alba a organizat un exercițiu, în care la Spitalul Orășenesc Câmpeni are loc un incendiu first appeared on Stiri, publicitate online din Campeni | ziar Campeniinfo.ro | judetul Alba.
Sursa: www.campeniinfo.ro