La Brașov, se continuă pregătirile pentru organizarea alegerilor pentru președintele României și a membrilor Parlamentului. În urma solicitărilor primite de la cetățeni, arondarea mai multor străzi la secțiile de votare a fost modificată. Totodată, administrația locală îi invită pe brașoveni să verifice valabilitatea actelor de identitate și, dacă este cazul, să solicite eliberarea unora noi în cazul în care acestea expiră.
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să își exprime dreptul la vot în cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, din 24 noiembrie și 8 decembrie, precum și la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie, Primăria Brașov a luat decizia de a modifica arondarea mai multor străzi de la o secție la alta. Aceste modificări au fost decise în urma solicitărilor primite de la cetățeni cu privire la faptul că în anumite secții de votare, numărul de persoane arondate a fost mai mare decât la altele, fie s-a ajuns la numărul maxim prevăzut de lege, respectiv 2000 de persoane/secție.
Au apărut modificări în arondarea de la următoarele secții:
Cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe str. Mircea cel Bătrân, de la nr. 2 la 98 (numere pare), vor vota la secția nr. 35, în loc de secția 32. Ambele sunt situate la Colegiul de Științe ale Naturii Emil Racoviță;
Cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe str. Dobrogei și pe str. Transilvaniei vor vota la secția nr. 37, în loc de secția 36. Ambele sunt situate la Colegiul Național Dr. I. Meșotă;
Cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe str. Brândușelor, de la nr. 37 la 119 (numere impare) vor vota la secția nr. 47, în loc de secția 48. Ambele sunt situate la Școala Gimnazială nr. 27;
Cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe străzile Afinelor, Aurel Marin, Dorului, George Giuglea, Ghiocelului, Mesteacănului, Mugurului, Murelor, Păducelului, Pictor Valeriu Maximilian, Teilor vor vota la secția nr. 83, în loc de secția 86. Ambele sunt situate la Școala Gimnazială nr. 9, str. Prunului;
Cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe str. Carpaților, de la nr. 58 la 98 (numere pare) vor vota la secția nr. 132, în loc de secția 133. Ambele sunt situate la Centrul Regional de Formare Profesională, str. Poienelor nr. 5;
Cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe străzile Ecaterina Teodoroiu, Bârsa Repede, Cioplea, Dihamului vor vota la secția nr. 145, în loc de secția 143. Ambele sunt situate la Școala Gimnazială nr. 14, str. Agricultorilor;
Cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe str. Hărmanului, de la nr. 99 la 149 (numere impare) vor vota la secția nr. 178, în loc de secția 180. Ambele sunt situate la Colegiul Tehnic de Transporturi;
Cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe str. Fundătura Hărmanului, de la nr. 1 la 265 (numere impare) vor vota la secția nr. 180, în loc de secția 178. Ambele sunt situate la Colegiul Tehnic de Transporturi.
Totodată, reprezentanții municipalității le reamintesc brașovenilor că pentru a-și putea exercita dreptul constituțional la vot trebuie să dețină un act de identitate valabil.
,,Rugăm cetățenii municipiului Brașov să își verifice actele de identitate, astfel încât să fie valabile în perioada alegerilor. În cazul în care constată că acestea sunt expirate, să se prezinte la Serviciul de Evidență a Persoanelor, să-și reînnoiască actele. Se pot prezenta pe bază de programare sau cu bon de ordine. Nu mai sunt cozi, chiar și la ora 11.00 se poate lua un bon de ordine, nu mai sunt atât de multe persoane. Termenul pentru eliberarea actelor de identitate în prezent este între 3 și 5 zile maxim și suntem la dispoziția tuturor”, a spus Carmen Tătaru, șef Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov.
Carmen Tătaru a mai spus că se ia în calcul ca în cele trei weekenduri în care sunt alegeri, serviciul să aibă program cu publicul pentru a le da posibilitatea brașovenilor cărora le expiră actele de identitate să își poată exercita dreptul la vot.
Articolul La Brașov se continuă pregătirile pentru organizarea alegerilor pentru președintele României și a membrilor Parlamentului apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult