Odată cu operaţionalizarea depozitului de la Galda, Cugirul împreună cu toate localităţile judeţului Alba se pregătesc să treacă la Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor. Acest lucru presupune inclusiv demararea activităţii noilor operatori de salubrizare care au câştigat licitaţiile la nivelul celor patru loturi ale judeţului Alba, în urmă cu 2-3 ani.
În Cugir, localitate componentă a lotului 2, activitatea de salubrizare va fi furnizată de către Asocierea S.C. Rer Vest S.A./S.C. Retim Ecologic Service S.A. Tarifele pe care acest nou operator le va practica sunt propuse pentru întregul lot, din care fac parte 16 localităţi (Cugir, Sebeş, comunele: Vinţu de Jos, Blandiana, Ceru Băcăinţi, Cîlnic, Cut, Daia Română, Doştat, Gîrbova, Pianu, Săliştea, Săsciori, Şibot, Şpring, Şugag).
Tariful urban pentru ridicarea şi transportul gunoiului de la populaţie, aflat în consultare publică, este de 15,31 lei/persoană, ceea ce înseamnă că la Cugir este sub nivelul actual de 15,38 lei/persoană. Preţurile urmează să scadă proporţional cu creşterea cantităţii de deşeuri valorificate, întrucât noul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor urmăreşte să eficientizeze colectarea selectivă, să reutilizeze o cantitate cât mai mare de deşeuri şi să respecte principiului “plăteşti cât arunci”.
Tarifele pentru colectarea şi transportul deşeurilor diferă la nivelul celor patru loturi ale judeţului Alba. Dacă ne referim la diferenţa de aproximativ 1 leu pe care cugirenii o vor plăti în comparaţie cu locuitorii din Alba Iulia, trebuie spus că ea rezultă din faptul că, înainte să ajungă în depozitul ecologic de la Galda, gunoiului colectat din Cugir trece prin staţia de transfer din Tărtăria (Alba Iulia transportă direct la Galda).
În ultimii doi ani de zile, administraţia din Cugir a pregătit infrastructura locală necesară pentru implementarea Sistemului de Managemnt Integrat al Deşeurilor. Au fost amenajate platforme de colectare selectivă, au fost achiziţionate şi montate incinte controlate în care cetăţenii au acces doar pe bază de cartelă, în funcţie de zona arondată. În aceste incinte au fost amplasate recipiente pentru colectarea selectivă pe şase fracţii diferite. Acest tip de colectare va creşte cantitatea de gunoi care poate fi recuperată, astfel că pe viitor se vor face economii atât în buzunarul cetăţeanului, cât şi în cel al administraţiei locale.
Primăria Oraşului Cugir
The post La Cugir, preţul pentru gunoi va fi puţin sub nivelul actual, urmând ca în viitor să scadă proporţional cu cantitatea de deşeuri valorificată. Noile tarife sunt propuse pentru întregul lot de 16 localităţi first appeared on cugirinfo.ro | stiri Cugir | ziar Cugir.
Sursa: www.cugirinfo.ro