Laura Vicol a declarat miercuri, în fața jurnaliștilor care o aşteptau la Curtea de Apel București, unde va afla astăzi dacă va fi arestată în dosarul Nordis. Aceasta a declarat,că i „s-a pus ștampilă și etichetă de Nordis”, începând cu Recorder, „mână în mână cu cei care au plătit articolul să apară”. Ea a adăugat că are „foarte multe probe în acest sens” și o să fie „mari surprize”.
„Nu am făcut niciun denunţ. Eu merg cu adevăr şi dreptate. Sunt avocat şi voi fi avocat. (…) După 20 de ani de avocatură, am sperat că, dacă intru în politică, pot să schimb ceva. Prietenii, cu siguranţă, i-am ales greşit. Pentru clienţii Nordis, nu sunt păgubiţi. De luni, dacă nu ştiau, trebuia să înceapă predarea apartamentelor celor 700 de proprietari. Nu s-a putut face acest lucru, pentru că la DIICOT s-au ridicat calculatoarele firmei, absolut tot, la adunarea creditorilor, de mâine sau de poimâine, urma să fie săptămâna aceasta, trebuiau să fie anunţaţi, pentru că existau bani în contul firmei, trebuiau să înceapă lucrările de amenajare pentru celelalte. În acest moment totul este blocat.
Eu vă zic doar un lucru: apăsaţi pe un buton – plătiţi la străini, deschideţi robinetul de apă – plătiţi la străini, tot ce este românesc trebuie distrus”, a declarat Vicol. Ea spune că nu a primit cu dispreţ pe nimeni, aşa cum a fost catalogată de procurori, şi că a făcut multe donaţii. „Soţul meu mi-a dat bani şi am recunoscut acest lucru. Jumătate din salariu, se poate verifica, a fost donat – operaţii copii, toţi pe cei pe care i-am ajutat îi aştept să dea declaraţii public. Dacă nu, oricum îi voi cita eu ca martori. (…) Cine mă cunoaşte ştie ce fel de om sunt. În viaţa vieţilor mele n-am privit cu dispreţ pe nimeni, nici măcar pe cei care mi-au făcut rău”, a explicat ea.
Laura Vicol ameninţă că îi va da în judecată pe jurnaliştii de la Recorder
La finalul declaraţiei, Vicol i-a ameninţat că îi acţionează în instanţă pe jurnaliştii de la Recorder.
„Mi s-a pus ştampilă şi etichetă de Nordis. Avocata interlopilor, infractorilor, aia e. Toată lumea mi-a pus etichetă de Nordis, începând cu Recorder-ul, mână în mână cu cei care au plătit articolul să apară.
O să aveţi mari surprize. Am foarte multe probe în acest sens, dar toate sunt în plângerile care sunt deja făcute. Am făcut multe plângeri. O să vedeţi ce se întâmplă“, a mai spus Vicol.
Laura Vicol a venit în instanţă împreună cu soţul ei, Vladimir Ciorbă, pentru a afla dacă vor fi arestaţi preventiv în dosarul Nordis.
Citește şi: ANAF face control intern după ce DIICOT a acuzat că inspectorii fiscali au închis ochii la neregulile Nordis
Citeste mai mult