Ministruj rus de externe, Serghei Lavrov, spune că Rusia este dispusă să negocieze „garanţii de securitate” pentru Ucraina, dar prioritatea sa în viitoare negocieri cu SUA va fi crearea unei noi arhitecturi de securitate în tot spaţiul eurasiatic. Lavrov a subliniat că aşteaptă din partea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, „iniţiative concrete” pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
„Suntem dispuşi să abordăm garanţii de securitate pentru ţara care se numeşte Ucraina”, a spus Serghei Lavrov la o conferinţă de presă în care a făcut o sinteză a activităţii diplomaţiei ruse în 2024 şi a prezentat provocările pentru anul care a început.
El a susţinut că „o parte a acestei ţări” a luat deja o decizie de alipire la Rusia, referindu-se la teritoriile Ucrainei ocupate de Rusia, menţionând explicit peninsula Crimeea şi provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.
Dar, în primul rând, vor trebui „lichidate” ameninţările la adresa securităţii Federaţiei Ruse pe flancul vestic, a subliniat Lavrov, făcând aluzie la extinderea NATO.
Va trebui stabilit rolul Rusiei în viitorul sistem de securitate european
De asemenea, va trebui stabilit rolul Rusiei în viitorul sistem de securitate european, după ce puterile occidentale au folosit în ultimii ani Ucraina ca instrument „pentru a slăbi Rusia”, a continuat Lavrov în enumerarea priorităţilor Rusiei la negocierile pe care le aşteaptă cu Occidentul, în special cu Donald Trump.
Rusia aşteaptă acum „iniţiative concrete” din partea viitorului preşedinte al SUA, Donald Trump, cu care preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să se întâlnească, „dar, până în prezent, nu am primit o propunere” de întrevedere, a indicat ministrul rus de externe.
Putin a cerut în principal retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia
Pentru o pace negociată cu Ucraina, preşedintele Putin a cerut în principal retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), precum şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra acestei aderări.
Lavrov a salutat faptul că Trump şi echipa sa, spre deosebire de administraţia preşedintelui american în exerciţiu Joe Biden, au „început să facă referire la realităţile de pe teren” pe frontul din Ucraina, adică la controlul a aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei de către trupele ruse, care continuă să înainteze pe frontul de est.
Citeşte şi: Jude Law, în rolul lui Vladimir Putin
Citeste mai mult