Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu „Legea fugarilor” şi a stabilit că actul normativ este constituţional, transmite Agerpres.
Cu unanimitate de voturi, judecătorii constituţionali au respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.1 şi ale art.II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, potrivit unui comunicat al CCR.
„În esenţă, Curtea a reţinut că legiuitorul, conform politicii sale penale, a adoptat o normă de incriminare a unei fapte asimilate celei de evadare, constând în sustragerea persoanei de la punerea în executare a mandatului de executare, prin trecerea a şapte zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei”, se precizează în comunicat.
Totodată, instanţa constituţională arată că prevederile art. II din legea criticată nu încalcă principiul neretroactivităţii, întrucât reglementează în domeniul propriu de aplicare a legii, respectiv de la data intrării sale în vigoare.
ICCJ a atacat la CCR Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009
ICCJ a atacat la CCR Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaţilor pe 29 noiembrie 2023, care prevede că persoanele condamnate definitiv care nu se prezintă în termen de şapte zile la Poliţie pentru a fi încarcerate vor fi considerate evadate şi riscă o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani.
În opinia Înaltei Curţi, prin această lege s-ar încălca dreptul la un proces echitabil şi cel la libertate individuală.
Sorin Oprescu, Alina Bica, Mario Iorgulescu, Paul de România, Dragoş Săvulescu sunt doar câteva nume de pe lista persoanelor condamnate definitiv în România care au reuşit să plece din ţară pentru a scăpa de închisoare. Italia şi Grecia sunt ţările preferate de fugarii condamnaţi.
Citeşte şi: Copil de patru ani, în stare gravă, după ce s-a electrocutat
Citeste mai mult