Primăria Reșița face demersurile necesare pentru reabilitarea celor două unități școlare din cartierul Govândari.
Prin Programul Regional Vest, administrațiile locale din vestul țării au la dispoziție fonduri de aproape 70 de milioane de euro pentru a face investiții în modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor.
Primăria Reșița, una dintre administrațiile campioane din vestul țării la atragerea de fonduri europene în domeniul educației, și-a făcut temele din timp și lucrează deja la documentațiile necesare în vederea accesării programului.
Chiar dacă la acest capitol municipalitatea stă foarte bine, reușind în ultimii ani să reabiliteze, modernizeze și să doteze cu mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice aproape toate unitățile de învățământ din oraș, mai are câteva restanțe. Aici vorbim despre corpul C al Colegiului Național „Mircea Eliade” (fosta Școală Generală Nr. 12) și Liceul de Arte „Sabin Păuța”, unde învață astăzi un număr important de elevi și liceeni.
„Am stabilit deja care ne sunt prioritățile și ce avem de gând să facem. Prioritatea noastră este liceul de arte, care a rămas nereabilitat. Aici vom merge pe reabilitare, modernizare și dotarea cabinetelor de specialitate, pentru că ei mai au acele cabinete de muzică și desen care nu au fost acoperite în totalitate ca dotare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Am mers mai mult pe săli de clasă aici. Prioritate este și fosta Generală 12, unde, la fel, mergem pe modernizarea clădirii și dotare laboratoare”, ne-a declarat Mădălina Chiosa, viceprimarul municipiului Reșița.
Pe lângă reabilitarea și modernizarea celor două unități de învățământ, Primăria Reșița mai are în vedere alte două proiecte pentru Colegiul Economic al Banatului Montan și Colegiul Tehnic.
„Mai avem în lucru alte două proiecte. Lucrăm la un kitchen lab (bucătărie laborator – n.r.) pentru Colegiul Economic. Ne dorim să transformăm cantina astfel încât aceasta să aibă ca și utilitate un fel de laborator de bucătărie în care elevii care sunt la specializările respective să poată face practica și în acest spațiu. Am mai luat în calcul și Colegiul Tehnic. Aici ne-a mai rămas un corp pe care nu l-am tratat prin proiectul de reabilitare și vrem să-l facem și pe acesta acum și să-l și dotăm. Este vorba despre clădirea care are și sala multimedia și hala care este atelier de mecanică-auto”, a explicat Mădălina Chiosa.
FOTO: ARHIVĂ
Citeste mai mult