Liga 3. Călin Moldovan, suspendat și amendat de FRF!
Antrenorul lui KSE Tg. Secuiesc, brașoveanul Călin Moldovan, a fost suspendat de Comisia de Disciplină a FRF pentru două meciuri și amendat cu 1700 de lei. Moldovan (56 de ani) a fost eliminat în meciul din etapa a 15-a a Seriei a 5-a din Liga 3, 0-0 cu AFC Câmpulung Muscel, joc disputat pe 2 decembrie 2023. „În temeiul art. 53/2 din RD se suspendă 2 (două) jocuri și i se aplică penalitate sportivă de 180 lei În baza art. 65/a din RD – suspendare 2 (două) jocuri și i se aplică penalitate sportivă de 1700 lei În conformitate cu prevederile art. 45/1 din RD, antrenorul Călin Moldovan va executa sancțiunea prevăzută de art. 65/a din RD – suspendare 2 (două) jocuri și penalitate sportivă de 1700 lei În temeiul art. 78/a din RD, clubului ACS KSE Târgu Secuiesc i se aplică penalitate sportivă de 230 lei“, este decizia Comisiei de Disciplină a FRF.
Ratează meciurile cu ACS Kids Tâmpa și Viitorul Curița
Antrenorul lui KSE Tg. Secuiesc nu va putea sta pe bancă la primele jocuri oficiale din 2024, cu ACS Kids Tâmpa și Viitorul Curița. Și delegatul lui KSE Tg. Secuiesc, Devai Imre, a fost suspendat pentru două etape și amendat cu 1700 de lei. KSE Tg. Secuiesc ocupă locul 6 în clasamentul Seriei a 5-a din Liga 3 cu 18 puncte. În ultimele trei etape din sezonul regular, echipa lui Călin Moldovan va întâlni pe Kids Tâmpa Brașov (d) , Viitorul Curița (a) și Cetate Râșnov (d).
Articolul Liga 3. Călin Moldovan, suspendat și amendat de FRF! apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult