Armata israeliană a indicat sâmbătă că a efectuat lovituri aeriene împotriva unor „ţinte teroriste” în Fâşia Gaza ca răspuns la un tir palestinian de rachete spre sudul Israelului, al doilea în două zile, notează AFP.
Aviaţia a lovit „tabere de antrenament, un post de lansare a rachetelor antiaeriene, o fabrică de beton, precum şi infrastructura unui tunel terorist”, a precizat sursa.
Racheta trasă cu câteva ore mai devreme spre sudul Israelului a căzut pe „teritoriul israelian, dar într-o zonă nelocuită”, a adăugat armata într-un comunicat, fără a raporta victime sau pagube materiale.
Tirul nu a fost revendicat deocamdată.
Fâşia Gaza, enclavă de două milioane de locuitori, se află sub controlul islamiştilor din Hamas din 2007 şi supusă ulterior unei blocade israeliene.
Hamas şi Israel au purtat trei războaie între 2008 şi 2014.
De atunci, au avut loc sporadic tiruri de rachete şi lansări de baloane incendiare dinspre Fâşia Gaza şi lovituri de represalii ale Israelului împotriva Hamasului ori a Jihadului Islamic, al doilea grup islamist armat din enclava palestiniană.
Anul acesta marchează a zecea aniversare a desfăşurării sistemului antirachetă israelian „Iron Dome” care a interceptat sute de rachete lansate dinspre Fâşia Gaza sau Siria.
Sursa: www.gds.ro