Ziua Instituției Prefectului, 2 aprilie, a fost sărbătorită într-un cadru restrâns de angajații din Prefecturii Maramureș, care au avut parte de o lecție de istorie expusă de Klara Guseth, șef serviciu în cadrul Serviciului Județean Maramureș al Arhivelor Naționale.
Materialul, prezentat parțial în cadrul evenimentului, reprezintă o sinteză a istoricului instituției prefectului, în Maramureș. O lectură obligatorie pentru toți cei care au drag de trecutul acestui județ, acestor locuri. Reproducem integral textul.
O privire sintetică asupra evoluției istorice a instituției prefectului
În anul 2019, a fost publicată o nouă lucrare dedicată instituției prefectului din județul Maramureș, pentru că un prim pas în ceea ce privește reconstituirea din punct de vedere cronologic, în cadrul unui mic album, a celor care au condus administrația județului fusese făcut deja împreună cu (D-zeu să-l ierte) d-nul prefect Anton Rohian, în anul 2015, an în care s-a realizat și placa din holul Prefecturii.
Anul 2019 a avut însă o semnificație aparte, se împlineau 100 de ani de la instalarea administrației românești în Maramureș, și nu numai, și anul în care s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Instituției Prefectului (2 aprilie), zi instituită prin Legea nr. 348/2018.
Administrația românească instalată în anul 1919, ca urmare a prăbușirii imperiului dualist, și după Marea Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, a înlocuit-o pe cea specifică Imperiului Austro-Ungar, respectiv mai vechiul comitat Maramureș, condus de un comite, organizat în 10 plase administrative, conduse de prim-pretori și pretori, cu un total de 202 localități (așezate atât la nord, cât și la sud de Tisa), printre care și cele 5 orașe ale coroanei (Câmpulung, Hust, Teceu, Visk și Sighet), toate acestea fiind grupate în cercuri.
Pentru că perioadele de tranziție istorică sunt de regulă marcate de provocări complexe, dificultăți, caracterizate de instabilitate și de ajustări esențiale, o perioadă de timp, Consiliul Dirigent a permis utilizarea în actele normative și în documentele administrative în general, terminologia administrativă maghiară (ex. fișpan= főispán), în plus, atribuțiile prefectului au fost aproape identice cu cele ale comitelui suprem. Folosirea termenului de prefect în loc de comite suprem, respectiv județ în loc de comitat a fost stabilită în acest spațiu, prin Decretul pentru statornicirea unor denumiri românești, din 7 februarie 1919.
După o perioadă (între 22 noiembrie 1918 și 28 aprilie 1919) în care conducerea județului a fost exercitată de președintele Consiliul Național Român Maramureș – Dr. VASILE CHINDRIȘ (născut în 1881 în Ieud), perioadă în care vechii funcționari ai comitatului nu fuseseră încă înlocuiți, iar corespondența se purta, în cele mai multe cazuri, în limba maghiară, și ulterior ocupării Maramureșului de către armata română, la 28 aprilie 1919, a fost instalat primul prefect în persoana dr. VASILE CHIROIU (s-a născut în localitatea Comloșul Mare – comitatul Torontal, în data de 29 martie 1880), care în conformitate cu instrucțiunile primite a preluat ,,conducerea ” asupra județului Maramureș (,,4 plase românești și 5 rutenești”) și a trecut la organizarea lui, numind primii funcționari români (subprefect – GAVRILĂ MIHALYI), și alți funcționari care au depus jurământul de fidelitate la 30 aprilie 1919.
În părțile sătmărene ale actualului județ Maramureş, înglobate comitatului Satu Mare şi ulterior județului Satu Mare, până la regionalizare (Baia Mare, Seini, Şomcuta Mare, Cavnic etc.) – primul prefect al județului Satu Mare – avocat dr. ALEXANDRU RACOŢI-FILIP, 27 martie 1919 -ianuarie 1920; în zona Lăpuş, înglobată în epocă comitatului, respectiv județului Solnoc-Dăbâca (din 1926 – județul Someş) primul prefect a fost numit în persoana dr. TEODOR MIHALYI (n. în Prislop, comuna Boiu Mare, azi Maramureş); iar în ceea ce privește localitățile maramureșene care au făcut parte din județul Sălaj și au avut reprezentanți la conducerea județului, un exemplu în acest sens îl reprezintă dr. GHEORGHE POP (n. probabil în Bicaz, în familia lui Simion Pop, originar din Oarța de Jos) – primul prefect al județului Sălaj.
Revenind la județul MM, pe statul de funcții al Prefecturii Județului Maramureș se regăseau, în anul 1919, prefectul și alte 79 posturi bugetate (subprefect, notari principali, vicenotari, jurisconsult, vice jurisconsult, medic principal județean, arhivar principal, arhivar secundar, director de cancelarie, funcționari de birou, președinte al Scaunului Orfanal, notar al Scaunului Orfanal, prim-pretori, pretori, medici de plasă ș.a.m.d.
Ocuparea Maramureșului de către armata română și numirea de către Consiliul Dirigent a unui prefect român, a întărit convingerea că Maramureșul va reveni României și nu Ungariei după Conferința de Pace. Din nefericire, negocierile diplomatice de după Primul Război Mondial, au consfințit dezmembrarea Maramureșului și reducerea lui la o treime din teritoriul său. În vara anului 1920 s-a ordonat retragerea trupelor române la sud de Tisa, teritoriile din dreapta Tisei fiind cedate Cehoslovaciei (în 1939 din nou Ungariei). Astfel Maramureșul a fost redus de la un teritoriu de peste 10.000 km pătrați, la cca. 3400 km pătrați, cu un număr de 56 de comune, grupate în 4 plase la sud de Tisa: Iza, Sighet, Ocna-Șugatag, Vișeu și orașul cu consiliu – Sighetu-Marmației.
Evenimentele au avut loc în timpul mandatului prefectului dr. Vasile Meșter (s-a născut în 21 decembrie 1875 la Ieud). Statul de funcții al Prefecturi număra de această dată 32 de posturi (Victor Hodor – suprefect; prim-notar I, jurisconsult, 5 prim -pretori, arhivarul județului , prim-notar II; vicejurisconsult; președinte Sedria Orfanală, 5 pretori, respectiv 32 de secretari/notari și subsecretari comunali.
După cum am afirmat deja, reorganizarea administrației după Unire a fost un proces complex și îndelungat. Unele legi administrative mai vechi au rămas în vigoare până în 1925, când s-a trecut la o nouă organizare administrativă, prin Legea de unificare a administrațiilor fostelor provincii cu cea a Vechiului Regat, care organiza teritoriul României în 68 de județe, printre care și Maramureșul, cu reședința la Sighetu-Marmației. Potrivit aceleași legi, județele au fost împărțite în comune rurale și urbane, iar pentru înlesnirea controlului, supravegherea aplicării legilor și buna îndrumare a administrației, în plăși, cuprinzând mai multe comune. Prefectul era capul administrației județene, calitate în care executa hotărârile consiliului și ale delegației permanente județene, împreună cu care controla administrația județeană, precum și cea a comunelor din județ, cu excepția celor din municipii. Prefectul reprezenta puterea centrală în tot județul, activitatea acestuia fiind coordonată și controlată de Ministrul de Interne. Prefectul își exercita atribuțiile direct sau prin subprefect.
Cu sensibilele modificări produse în baza unor legi din 1929, 1936, sau cele majore din perioada crizei democrației românești generate de instituirea dictaturii lui Carol al II-lea, în 1938, când România a fost împărțită în 10 ținuturi, iar în rândul prefecților județului Maramureș întâlnim nu mai puțin de 5 ofițeri superiori ai armatei, evoluția administrației românești a fost întreruptă brusc în perioada 1940-1944, când nordul Transilvaniei și implicit și Maramureșul s-au aflat sub ocupația maghiară, ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Maramureșul reunit cu părțile sale de peste Tisa a fost anexat Ungariei. În teritoriile ocupate, ținuturile au fost desființate, atribuțiile județelor fiind preluate de municipiile fostelor comitate de dinainte de Marea Unire de la 1 Decembrie, aflate de această dată sub comandamentul Ministerului de Interne maghiar.
În Maramureș, după retragerea efectivelor de vânători de munte aflate sub comanda col. Leonard Mociulschi, în 5 septembrie 1940 trupele horthiste au intrat în Sighet. Anul 1941 a reprezentat anul declanșării procesului deportării evreilor din Maramureș, care a culminat în data de 6 mai 1944, când evreii din Maramureș au luat calea exterminării, motiv pentru care, atât dr. Flaviu Iurca, cât și colonelul Szaploncay Ladislau (prefecții perioadei) au fost judecați pentru crime de război, de către Tribunalul Poporului din Cluj, în anul 1946.
În perioada ocupației maghiare a Maramureșului (1940-1944) funcționarii români au fost înlocuiți, iar un număr mare dintre aceștia, la care se adaugă o serie de intelectuali români, și nu numai, s-au refugiat. De asemenea, mai mulți lideri români au fost încarcerați în închisoarea din Sighet, unii fiind chiar executați.
În toamna anului 1944, autoritatea românească instituită de Sfatul Național Român, pentru organizarea conducerii județului, după tradiția rămasă încă din 1918, fost ,,destituită” de o ,,nouă administrație”, reprezentată de secesionistul ucrainian – prefect Ivan Odoviciuc instalată cu concursul comunist sovietic, cunoscută sub denumirea de ”era Odoviciuc” (ianuarie 1945 – aprilie 1945). Astfel, nici prefectul delegat de guvernul român în persoana pretorului principal Vasile Lazăr, prin Înalt Decret Regal 1925 din 17 octombrie 1944 nu a putut ajunge în fruntea județului, aflat sub administrația militară sovietică.
În 1945, din punct de vedere a organizării administrative, legile românești s-au extins și asupra Ardealului de Nord, realipit României, astfel Maramureșul a revenit la organizarea administrativă din perioada interbelică. După 6 martie 1945, în timpul guvernului Petru Groza, conducerea județelor a fost asigurată de comuniști și de simpatizanții acestora, fiind tot mai evidentă schimbarea din administrație a primarilor și a celorlalți funcționari ”fără convingeri comuniste”. Până la desființarea instituției prefectului (1947) administrația românească s-a desfășurat cu imixtiune sovietică.
România a suportat în perioada imediat următoare o serie de transformări în viața politică, și nu numai, care au culminat cu proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947. Reorganizarea administrativă a devenit pentru comuniști o reformă prioritară, prin Constituția R.P.R. din 1948, fiind stabilite ca organe ale puterii de stat, consiliile populare. Considerate forme de reprezentare perimate ale unui regim învechit, organele tradiționale ale administrației românești, prefecturile, preturile și primăriile au fost desființate și înlocuite cu comitetele provizorii, până la momentul alegerii noilor organe locale. În Maramureș, ultimul prefect Nicolae Vancea a devenit în aprilie 1949, președintele Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al județului Maramureș.
Prin Legea pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului R.P.R., din 1950, o lege de inspirație sovietică, teritoriul țării a fost împărțit inițial în 28 regiuni, respectiv orașe, raioane și comune. În Regiunea Baia Mare, cu capitala la Baia Mare, ulterior denumită Regiunea Maramureș, au fost integrate: teritoriul județului Maramureș, al Sătmarului (care a înglobat până la acea dată şi oraşul Baia Mare cu împrejurimile lui), Ţara Lăpuşului din vechiul judeţ Solnoc-Dăbâca/Someş şi partea de nord a judeţului Sălaj. Sfaturile Populare au devenit organele supreme ale puterii locale ale puterii de stat. Prefectul a fost înlocuit de primul secretar al P.C.R, care răspundea doar în fața partidului.
Din anul 1968, județul a redevenit unitate administrativ-teritorială, fiind organizate un număr de 39 de județe, printre care și județul Maramureș, cu municipiile Baia Mare și Sighetu- Maramației. În același an, activitatea sfaturilor populare regionale și raionale a încetat și s-au constituit consilii populare județene provizorii, până la alegerea consiliilor populare județene. Județul a fost condus de prim secretarul comitetului județean de partid, în același timp și președinte al comitetului executiv al consiliului popular județean.
Instituția Prefecturii a fost reînființată abia după Revoluția de la 1989. Inițial, având în vedere vidul de putere creat, s-a format Frontul Salvării Naționale și în unitățile administrativ-teritoriale județene, municipale, orășenești și comunale s-au constituit consilii ale Frontului Salvării Naționale, ca organe ale puterii locale, subordonate Consiliului Frontului Salvării Național (transformat în 1990 în Comitet Provizoriu de Uniune Națională), fiind astfel, desființate structurile de putere ale vechiului regim. În Maramureș, ing. Gheorghe Popa a fost președintele Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, până când, prin decret, în ianuarie 1990 s-a stabilit organizarea și funcționarea organelor locale ale administrației de stat. În județe, municipiul București, în orașe, comune etc. s-au constituit primării, ca organe locale ale administrației de stat. Legea stipula că, organele locale ale administrației de stat în cadrul județului erau reprezentate de primar, viceprimar, secretar și 6 membri. În ceea ce privește județul Maramureș, între 19 ianuarie 1990 și 4 august 1990, funcția de primar al județului a fost ocupată de viitorul prefect Anton Pop, până după alegerile din anul 1990, când potrivit Legii a fost reintrodusă în administrația publică una din instituțiile istorice tradiționale – Prefectura, prefectul fiind instituit din 1991 ca autoritate a administrației publice locale.
Au urmat firește o serie de acte normative cu privire la organizarea Instituției Prefectului, amintim doar Legea nr. 340 din 12 iulie 2004, conform căreia ,,prefectul este reprezentantul guvernului pe plan local. El este ajutat de 2 subprefecți la judeţe şi 3 la municipiul Bucureşti. Atât prefectul cât şi subprefectul sunt încadrați în categoria înalților funcționari publici.
Privind sintetic la evoluția istorică a Instituției prefectului aceasta numără 28 de prefecți numiți în Maramureș în perioada 1919-1949; respectiv 20 prefecți numiți începând cu anul 1990. Dintre aceștia, pentru perioada 1919-1949, doar 11 s-au născut în Maramureș (3 în Sarasău, 2 fiind frații Gavrilă și Petru Mihalyi). În marea lor majoritate prefecții au avut studii juridice, titlu de dr. sau au avut grade militare, la care se adaugă un economist și un medic. Pentru perioada de după 1990, inginerii sunt urmați de juriști, economiști, profesori, respectiv un filolog și un medic. Cel mai lung mandat îi revine lui Găvrilă Mihalyi, de 3 ori prefect, urmat în perioada de după 1990 de d-na Gyongyke Bondi, prima și singura femeie prefect în Maramureș, de asemenea și primul prefect apolitic și înalt funcționar public. Cel mai scurt mandat aparține colonelului Leonard Mociulschi, 10-11 februarie 1938.
Informații extrase din lucrarea ,,Prefecții Maramureșului (1919-2019)”, autori Klara Guseth, Vasile Moldovan, apărută la Sighetu Marmației, editura Valea Verde, în anul 2019
Vezi cine este Florian Sălăjeanu, actualul prefect al județului Maramureș.
Articolul Maramureș: Lucruri puțin știute despre prefecții județului, expuse de dr. Klara Guseth. Cine a fost judecat pentru crime de război, cine a avut trei mandate sau care a fost prima femeie prefect apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult