Două mașini au fost incendiate intenționat într-un oraș din județul Timiș. Polițiștii au percheziționat locuințele suspecților și i-au arestat.
Incidentul a avut loc în comuna Lovrin, în 17 decembrie. În jurul orei 03:30, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 că pe strada Nisip ard două vehicule parcate.
„În acest caz, polițiștii au început cercetările și au stabilit că incendiul ar fi fost provocat de doi bărbați în vârstă de 21 și 46 de ani, ambii din orașul Făget. În cursul dimineții de 09.01.2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Timiș.
Cei doi bărbați sunt reținuți în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.
Citeste mai mult