Aquacaraș informează că nivelul surselor de apă care alimentează localitățile județului Caraș-Severin, rămân scăzute, fapt ceea ce duce la o schimbare temporară a culorii apei din cauza concentrației mari de săruri. Se caută măsuri și în acest sens!
Pentru a combate această problemă, societatea Aquacaraș a adoptat măsuri noi, care sunt deja implementate sau în curs de implementare, cu sprijinul societăților specializate din țară, care asigură tehnologiile necesare creșterii calității apei. Tot cu ajutorul unei societăți specializate din țară, marți. 17 septembrie, 2024, vor fi efectuate revizii la stațiile de Oxiperm, pentru a combate și mai eficient problemele legate de culoarea și turbiditatea apei.
Deși efectele nu vor fi imediate, cetățenii vor observa îmbunătățiri în câteva zile. Laboratorul central al Aquacaraș monitorizează constant calitatea apei, pentru a se asigura că aceasta respectă toate standardele de siguranță. De asemenea, Aquacaraș își cere scuze pentru disconfortul creat cetățenilor și își reafirmă angajamentul de a continua eforturile pentru menținerea calității apei și eliminarea problemelor cauzate de condițiile naturale.
Citeste mai mult