Mii și mii de beneficiari ai sistemului de alimentare cu energie eletrică din Olt vor rămâne, săptămâna aceasta, fără electricitate.
Este vorba de locuințe din mai multe localități ale județului unde echipele Distribuție Oltenia vor efectua, în perioada 22 – 28 aprilie, lucrări programate în rețelele electrice.
Și vorbim de zone din Slatina, Caracal și Corabia, precum și din localități din mediul rural, precum Ștefan cel Mare, Poboru, Brebeni, Spineni, Dăneasa, Osica de Sus, Brâncoveni, Cilieni, Gârcov, Negreni, Cilieni, Gostavățu etc.
„Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite”, se arată într-un ccomunicat al companiei de distribuție a electricității.
Astfel, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel:
Data
Interval orar
de întrerupere
Localitatea
Zona de întrerupere
22.04
09:00-17:00
Olari
PTA 1 Olari, Circuit 1, (Strada C. Brătianu, Strada Grozăvești, Strada Mihai Eminescu)
09:00-17:00
Mârgheni, Bălțați, Bârcii, Chițeasca
PTA 1 Giurgiu,PTA Mărgineni Slobozia,PTA Magazin Mărgineni,PTA CAP Mărgineni,PTA 1 Băltati,PTA 2 Băltati,PTA 1,2, 3 Bircii,PTA Chițeasca
09:00-12:00
Corabia
PTA 1 Celei,(DJ 544 A, Strada Viilor, Strada Independenței, Strada Celeiului, Strada Dudului, Strada Parcului, Strada Teilor, Strada Victoriei)
13:00-16:00
PTAB 1 Celei, (Strada Tăbăcăriei, Strada Celeiului, Strada Mircești, Strada Cireșului, Strada Sucidava, Strada Victoriei, Strada Traian )
09:00-16:00
Arcești
PTCZ Moară Arcești, PTA Arcești
08:45-15:30
Ștefan cel Mare
PTAB Ștefan Cel Mare,Circuit 1, (Strada Florilor, Strada Stejarului, StradaMorii, Strada Castanilor, Strada Speranței, Strada Veche, Strada Mărului, Strada Gutuilor, Strada Suatului, Strada Trandafirilor, Strada Speranței, Strada Principală)
23.04
09:00-17:00
Caracal
PTA 61, PTA GPL, PTA Hame, PTA Elba, PTA Org. de Șantier Ielif, PTA Antestație CFR
09:00-17:00
Caracal, Cartier Bold
PTAB Râsuri, PTA 49, PTA 11, PTA 57, PTAB 18 Caracal
09:00-17:00
Poboru
PTA Zootehnie Poboru, PTA 1 Poboru Sat, PTA Fermă Albă, PTA Surpeni
09:00-17:00
Brebeni
PTA Magazin Brebeni, PTA Epurare Brebeni, PTA CAP Brebeni
09:00-12:00
Slatina
PTCZ 11 Progresul III Slatina , (Strada Centura Basarabilor, Strada Arcului, Strada Cireșului, Strada Zmeurei, Strada Centura Basarabilor)
13:00-16:00
PTCZ 14 Progresul IV, (Strada Dinicu Golescu, Strada Liliacului, Strada Parcului, Strada Teiului, Strada Basarabilor)
09:00-17:00
Spineni
PTA SMA Alunis,PTA CRR Spineni(RENCI),PTA Brigada Tractoare Spineni,PTA 1 Cuza Voda, PTA 2 Cuza Voda,PTA Gospodarie apa Cuza Voda,PTA Spital Spineni,PTA Vineti
10:00-13:00
Dăneasa
PTA Școală Dăneasa, circuitul 1, (Strada Eroilor, Strada Bisericii, Strada Speranței, Strada Viitorului)
24.04
09:00-17:00
Osica de Sus, Vlăduleni, Greci, Tomeni, Ostrov, Brâncoveni
PTA Moară Osica de Sus, PTA Pompe apă Osica de Sus, PTCZ SPP 16,17 Osica de Sus, PTA Bază Recepție Vlăduleni, PTA Vlăduleni, PC CEF Arinna 1,2, PTA Sat Tomeni, PTA Ostrov
09:00-12:00
Slatina
PTCZ 13 Progresul IV, (Strada Pandurului, Strada Teiului, Strada Cazarmei, Strada Mărăști, Strada Liliacului)
08:00-16:00
Caracal, Grozăvești-sate Liiceni, Grozăvești
PTA Balizaj Celaru, PTA 1,2 Celaru, PTA 1,2 Liiceni, PTA 1,2 Grozăvești, PTA 1 SMA Drăghiceni, PTA CFR Grozăvești, PTA SI SPP 33 Cezieni, PTAB SPP 33 Cezieni
09:00-17:00
Cilieni
PTA 3 Cilieni, (Strada General Marcel Olteanu, Strada Militari, Strada Ștefan cel Mare, Strada Vlad Țepeș, Strada Troiței)
08:45-15:30
Ștefan cel Mare
PTAB Ștefan Cel Mare,Circuit 3, (Strada Florilor, Strada Stejarului, StradaMorii, Strada Castanilor, Strada Speranței, Strada Veche, Strada Mărului, Strada Gutuilor, Strada Suatului, Strada Trandafirilor, Strada Speranței, Strada Principală)
25.04
09:00-12:00
Slatina
PTCZ 20 Ecaterina Teodoroiu, (Strada Elena Doamna)
13:00-16:00
PTCZ 23 Ecaterina Teodoroiu, (Strada Prelungirea Tunari, Strada Tunari, Bulevardul Alexandru Ioan Cuza,)
08:30-16:00
PTAB Stadion, circuit 7,12 Strada Grădiște, Strada Abatorului, Strada 13 Decembrie, Strada Abatorului, Strada Ionașcu, Strada George Poboran)
08:30-16:00
Gârcov
PTA 1 Gârcov, PTA 3 Gârcov
10:00-14:00
Negreni
PTA 1,2 Negreni
08:45-15:30
Celei
PTA 2 Celei, Circuitul 2, (Strada Mircești, Strada Parcului, Strada Jianului)
26.04
09:00-12:00
Slatina
PTCZ 8 Crișan II, (Strada Aleea Lalelelor, Strada Unirii, Strada Aleea Muncii)
13:00-16:00
PTCZ 21 Crișan III, (Strada Armoniei, Strada Primăverii, Strada Aleea Lalelelor, Strada Toamnei)
08:45-15:30
Gostavățu
PTA 1 Gostavățu, circuit 1, (Strada Principală, Strada Livezii, Strada Balastierei, Strada Malului, Strada Plopilor, Strada Săcioarei)
Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile.
Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.distributieoltenia.ro.
Distribuţie Oltenia avertizează:
ATENŢIE! Constituie pericol iminent de electrocutare următoarele acţiuni întreprinse de persoane neautorizate:
intrarea în posturile de transformare;
urcarea pe stâlpii de susţinere ai reţelelor electrice;
înlocuirea siguranţelor electrice în posturile de transformare, cutii de distribuţie, nişele şi firidele de la case şi blocuri de locuinţe.
Deficiențele în alimentarea cu energie electrică ce afectează rețelele electrice din județul Olt pot fi semnalate non – stop, direct operatorului de distribuție la unul dintre numerele de telefon:
Info Tel 0800 500 000 – număr de telefon gratuit în orice rețea;
0251 408 006, 0251 408 007, 0251 408 008 – numere de telefon cu tarif normal în rețeaua națională.