Echipa României s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal – EMF EURO 2022, de la Kosice (Slovacia), după ce a învins echipa Bulgariei cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, în semifinala desfăşurată vineri seara.
Scorul a fost egal, 0-0, la finalul timpului regulamentar, informează Agerpres. Tricolorii au câştigat la loviturile de la 7 metri, prin golurile marcate de Marius Balogh, Răzvan Plopeanu, Dragan Paulevici şi Andrei Ferik.
Azerii ne stau în calea spre trofeu
În finala programată sâmbătă, România va înfrunta echipa Azerbaidjanului, care a dispus de Kazahstan cu 3-2, în cealaltă semifinală. România şi Azerbaidjanul s-au întâlnit în primul meci din Grupa B, tricolorii câştigând cu 2-0.
Precedentul Campionat European a avut loc în august 2018, la Kiev, în Ucraina, acolo unde România a jucat finala contra Cehiei, finală pierdută cu scorul de 1-4.
Din cauza pandemiei de Covid-19, echipa noastră naţională nu a mai participat la un turneu final din octombrie 2019, de la Campionatul Mondial, de la Perth (Australia). Acolo, România a ocupat locul 3, fiind cea mai bine clasată naţională europeană, primele două locuri revenind Mexicului şi Braziliei.
România este echipa cu cele mai multe titluri europene – şase (2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015).
În total, 24 de echipe participă la această a zecea ediţie a Campionatului European de minifotbal, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă, precum şi cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, au obţinut calificarea în faza optimilor de finală.
Citeşte şi: Liga Naţiunilor / Edi Iordănescu, înaintea meciului cu Finlanda: „Încrederea mea rămâne puternică“
Citeste mai mult