• Creştinii din întreaga lume sărbătoresc duminică Miracolul Învierii Mântuitorului
• Românii au păstrat obiceiuri şi tradiţii pascale vechi de secole
Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului, când credincioşii sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos. Anul acesta, bucuria este cu atât mai mare cu cât toate bisericile creştine îşi vor chema credincioşii să ia Lumină în aceeaşi noapte. Cu toţii vom cânta la miezul nopţii Imnul Învierii, Troparul Paştilor, care este un strigăt de triumf şi de bucurie, o stare sufletească unică şi incomparabilă. Versurile „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând“ au o semnificaţie tulburătoare: în Moartea Lui stă mântuirea noastră, în Învierea Lui stă biruinţa noastră.
Iisus a biruit moartea
Biblia spune că, duminică, „a treia zi după Scripturi“, femeile purtătoare de mir au găsit mormântul gol pentru că Hristos înviase. A fost un eveniment contrar aşteptărilor celor care L-au acuzat şi batjocorit, L-au numit în derâdere „Regele Iudeilor“, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce. Iisus era părăsit de ai Săi, trupul Îi era păzit sub grea şi rece lespede de piatră, dar El a biruit a asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. El a murit pentru noi şi a înviat pentru noi. Uimiţi peste măsură, cei ce l-au condamnat au plătit pe străjeri ca să spună, împotriva evidenţei, că El a fost furat noaptea de ucenicii Lui fricoşi din mormântul întărit cu pază şi peceţi. Necredincioşii de mai târziu au născocit o mulţime de ipoteze, presupuse ştiinţifice, ca să tăgăduiască adevărul, minunea Învierii. Dar uneltirile necredincioşilor nu au avut succes. Credinţa în Înviere dăinuie de 2.000 de ani. Fără Învierea lui Hristos, azi nu ar fi existat creştinism.
Conform credinței creștine, Iisus a murit pe cruce pentru a ispăși păcatele omenirii
O sărbătoare de dinaintea lui Christos
Învierea este legată de sărbătorile pascale. Dar Paşte a existat şi înainte de Iisus. Pentru prima dată a fost sărbătorit în jurul anului 1400 Î.H., atunci când evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu, scăpând de robie.
Scriptura din Exod (Vechiul Testament) ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştelor în timpul lui Moise. Deşi întreaga creştinătate sărbătoreşte astăzi Paştele, majoritatea oamenilor au uitat semnificaţia acestei sărbători.
Pentru mulţi, Paştele este doar un prilej de petrecere cu mâncare şi băutură. Însă, pentru creştini, Dumnezeu a reînnoit legământul cu israeliţii, trimiţând pe Fiul Său, Iisus Mesia.
Paştele, după Legea Nouă
Legământul cel nou este pentru toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus. În Vechiul Testament, trebuia sacrificat de Paşti un miel. Apoi, cu sângele lui erau unse ramele de lemn ale uşilor de la case. În Noul Testament mielul a fost înjunghiat de Mântuitorul Iisus, iar sângele Lui care a curs pe cruce este sângele răscumpărător al păcatelor omenirii. La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui după legea nouă, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu.
„Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând…”
Se deschid Raiul şi Iadul
Şi românii, fie ei ortodocşi, catolici, protestanţi sau evanghelici, consideră Paştele o sărbătoare de mare importanţă.
De-a lungul timpului, la sate, s-au păstrat obiceiuri şi tradiţii pascale. După o lungă perioadă de post, Paştele este aşteptat ca o izbăvire, ca o izbândă a Luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului, a primăverii asupra iernii.
Conform unei credinţe larg răspândită în spaţiul românesc, în noaptea Învierii se deschide raiul şi se închide iadul, acestea rămânând aşa până la Ispas sau la Rusalii. Despre cei care mor în această perioadă se crede că merg direct în Rai, oricât de multe păcate ar fi făcut. Despre copiii născuţi acum şi, mai ales despre cei născuţi în noaptea Învierii, se spune că vor fi norocoşi toată viaţa.
Lucrurile sfinţite se păstrează peste an
Multe credinţe româneşti sunt legate de obiectele, alimentele şi plantele duse la biserică spre sfinţire, care, păstrate peste an, sunt bune în tot felul de situaţii critice. Astfel, anafura pusă în sarea vacilor face ca acestea să fete mai multe viţici decât viţei.
Tămâia e bună de afumat prin casă la furtuni mari, şi pe toţi cei care se sperie prea uşor. Slănina, topită sau nu, e folosită la vindecarea multor boli ale vitelor, în vreme ce sarea e păstrată mai ales pentru sfinţirea fântânilor. Usturoiul e indicat împotriva strigoilor şi pentru cei bolnavi de vătămătură, în timp ce cu busuioc se afumă oamenii cu dureri de gât.
Sătenii care din motive bine întemeiate nu merg la biserică pot să ia în loc de nafură, muguri de răchită, măr sau brad, copaci consideraţi sfinţi mai ales în noaptea de Înviere.
În fiecare an, de Paștele Ortodox, la Sfântul Mormânt de la Ierusalim se repetă miracolul aprinderii Luminii Sfinte
Noaptea lumânărilor aprinse
În Noaptea Învierii, unele fete spală limba clopotului cu apă neîncepută, crezând că astfel flăcăii vor alerga la ele aşa cum vin oamenii la Înviere. Alte fete dornice de măritiş îşi pun un ou roşu în sân când merg la biserică, uneori lipind coji de ou pe la uşile caselor ca să vină peţitorii mai degrabă.
Întoarcerea acasă de la biserică se face întotdeauna cu lumânările aprinse care se păstrează, fiind bune la tot felul de cumpene mari, pentru alungarea duhurilor rele sau în descântecele de dragoste.
Înainte de a ajunge în casă, capul familiei face o oprire în grajd, atingând capul vitelor cu păscăriţa în care se afla pasca sfinţită. În casă, toată familia gustă din alimentele sfinţite, în timpul mesei fiind interzisă băgarea mâinii în solniţa cu sare, altfel, se spune din bătrâni, omului îi vor asuda mâinile peste vară. Oasele rămase de la miel sunt îngropate lângă un măr sau un păr sănătos, ca toată familia să fie sănătoasă până la Paştele următor. Cei care ciocnesc ouăle se vor întâlni pe lumea cealaltă.
Prilej de petrecere
O regulă strictă cere ca, în prima zi de Paşti, ouăle să se ciocnească numai „cap cu cap“ în a doua zi, „cap cu dos“, iar în a treia zi „dos cu dos“. Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineţa primei zile de Paşti, înainte de răsăritul soarelui şi fără a fi văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare spre a fi „iuţi, sprinteni, uşori, sănătoşi, harnici şi iubiţi“.
În Transilvania s-a practicat, tot în prima zi a Paştelui, Bricelatul. Flăcăul care a ieşit primul la arat îi pedepsea pe toţi cei care greşiseră în vreun fel în postul care trecuse, bătându-i la tălpi cu un băţ numit vergel. Obiceiul se termina cu o petrecere, repetată şi în celelalte zile ale Paştelui. A doua zi de Paşti începeau vizitele între rude şi prieteni, tinerii obişnuind să se ude între ei. Uneori fetele erau băgate în apă cu tot cu haine, ca să se mărite curând. Petrecerile cu lăutari începeau de regulă a doua zi, având loc adesea în curtea bisericii, aici oamenii ciocnind ouă roşii, bătând toaca şi dându-se în scrânciob, ca inul şi cânepa să crească mari.
Sărbătoarea de Paște este despre bucuria Învierii, iar bucatele principale care se pun pe masa de Paște au o semnificație aparte
Spălatul de dimineaţacre zilei Învierii
Şi spălarea în dimineaţa zilei Învierii are un ritual străvechi, pe care mulţi îl respectă după ce l-au învăţat din tată în fiu: într-un lighean se pun un ou roşu şi o monedă de argint. Se toarnă apă proaspătă (neîncepută) de la fântână. Toţi ai casei se spală pe rând, dându-şi cu oul roşu peste obraz şi zicând: „Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul. Toţi să mă dorească şi să mă aştepte aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti. Să fiu iubit ca ouăle în zilele Paştilor“. După aceea se ia moneda de argint şi se trece peste faţă, zicând: „Să fiu mândru şi curat ca argintul“. În unele sate, în lighean se pune şi o crenguţă de busuioc deoarece se zice că dacă te speli cu el vei fi onorat ca busuiocul. După aceea se îmbracă toţi cu cele mai bune haine şi pornesc, cu câte o lumânare mare în mână, la biserică.
Ouă roşii pe fiecare masă
Întorşi de la biserică, membrii familiei se aşază la masă, gustând mai întâi din ouăle şi pasca sfinţite. Apoi ciocnesc câte un pahar de băutură. Ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de un comesean, în timp ce rosteşte „Hristos a Inviat!“ şi primeşte răspunsul „Adevărat a Înviat!“. Credinţa populară, spune că e bine să ţii minte cu cine ai ciocnit oul întâi pentru că, dacă te rătăceşti în pădure, şi-ţi aminteşti cu cine ai ciocnit primul ou de Paşti, vei găsi imediat drumul de întoarcere către casă.
Simbolurile pascale
Crucea – este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus Hristos pentru salvarea omenirii. Crucea a fost declarată ca simbol al creştinătăţii de către Împăratul Constantin, în cadrul Consiliului de la Niceea, în anul 325 d. H.
Ouăle – tradiţia colorării ouălor de Paşti precede sărbătoarea creştină a Paştelui. În unele mitologii (Egipt, India, China), se spune că lumea s-a născut dintr-un ou. Ouăle simbolizează naşterea, o nouă viaţă dobândită de creştini prin moartea lui Iisus. Se spune că, atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins s-au transformat în ouă roşii. Sf. Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus niste ouă într-un coş, pe care a curs sângele Lui, înroşindu-le. Se mai spune că, după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei a spus: „Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus“. Nici nu şi-a terminat bine vorbele şi ouăle s-au făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.
Închistritul ouălor, tradiție, meșteșug și artă
Mielul – era sacrificat de către evrei în Templul din Ierusalim pentru iertarea păcatelor. Iisus este numit „Mielul lui Dumnezeu“ pentru că El S-a sacrificat pentru mântuirea lumii.
Iepuraşul – îşi are originea în antichitate, fiind unul dintre cele mai vechi simboluri ale primăverii. În mitologia indo-europeană, iepurele de câmp era considerat sacru. În Germania, zeiţa Ostara a primăverii era însoţită de un iepure de câmp. Copiilor li se spunea că iepuraşul de Paşti le aduce ouă dacă sunt cuminţi. Prima atestare a iepuraşului de Paşti apare în Germania în anii 1500.
Paştele mic
Duminica următoare Sfintei Învieri, Duminica Tomii, se spune că reprezintă Paştele mic. În această zi, în unele locuri există obiceiul ca tinerii „să se lege fraţi“. Legământul se face „pe sânge“, „pe datul mâinilor“, „pe păr“. La „frăţia pe păr“, cei doi îşi smulg din cap câte un fir de păr pe care îl îngroapă apoi amândoi în acelaşi loc, numai de ei ştiut.
Paştele blajinilor
În nordul Moldovei, Duminica Tomii este sărbătorită drept Paştele blajinilor. Aceştia se consideră urmaşii celor care, atunci când Moise a despărţit Marea Roşie să treacă evreii, nu au mai apucat să iasă. Blajinii au rămas pe un ostrov, unde trece apa Sâmbetei, într-un loc aproape de rai. Ei sunt atât de evlavioşi, încât se întîlnesc cu femeile lor numai o dată pe an, de Paşte.
Paştele cailor
În popor, expresia „la Paştele cailor“ nu avea înţelesul pe care îl are în zilele noastre, şi anume cel de „niciodată“, ci înseamnă „altă dată“ sau „foarte rar“. Se spune că, atunci când Maica Domnului l-a născut pe Iisus în iesle, pe cât de liniştiţi erau boii, pe atât de gălăgioşi erau caii. De aceea, Maica le-a hărăzit să nu se sature de mâncare decât o dată pe an, la Înălţare. Atunci este Paştele cailor.
Articolul Miracolul creștinătății: Bucuria Învierii Domnului apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult
