Mirra Andreeva, în vârstă de 17 ani, a câștigat turneul WTA 1.000 de la Indian Wells (Statele Unite), în finala căruia a învins-o duminică, în trei seturi, 2-6, 6-4, 6-3, pe belarusa Aryna Sabalenka, liderul mondial.
Andreeva, care a devenit luna trecută, la Dubai, cea mai tânără jucătoare care a câștigat o competiție de categoria WTA 1.000, și-a asigurat revenirea în Top 10 mondial grație celui de-al treilea titlu din cariera sa (primul l-a obținut anul trecut la Iași – WTA 250).
Rusoaica este cea mai tânără campioană la Indian Wells după Serena Williams în 1999, precum și cea mai tânără jucătoare care a învins primele două jucătoare ale lumii la un turneu WTA 1.000, de la introducerea acestui format, în 2009.
Acesta a fost primul succes obținut de Andreeva pe suprafață dură în fața Arynei Sabalenka, pe care a mai învins-o de două ori în acest an, la Brisbane și la Australian Open.
Citeşte şi: Sorana Cîrstea şi-a aflat prima adversară de la Miami
Citeste mai mult