Elevii din Clisura Dunării, provocați să-și lase imaginația să „curgă” în creații de pictură, grafică și desen.
Concursul intitulat „Liber imaginației” continuă cu cea de-a șaptea ediție, tema pentru această ediție fiind iarna. Elevii talentați sunt invitați să se înscrie gratuit în concursul la care pot participa cu maxim trei lucrări de format A4 sau A3. Lucrările vor trebui trimise pe adresa Casei de Cultură Moldova Nouă până pe 22 noiembrie, specificând pe verso numele și prenumele participantului, vârsta, clasa, unitatea de învățământ și profesorul coordonator.
Concursul se va desfășura pe categoriile de vârstă 6-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani. Cele mai bune lucrări din fiecare categorie vor fi recompensate și cu medalii, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 29 noiembrie. Pe 3 decembrie, va fi deschide luna magică a sărbătorilor de iarnă prin prezentarea tuturor lucrărilor înscrise în concurs în cadrul unei expoziții la care vor fi prezenți și participanții la concurs.
Organizatorii concursului, Casa de Cultură Moldova Nouă împreună cu Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă, urează mult succes și inspirație tuturor elevilor din Clisură, pe care-i invită să participe la concurs. Prin intermediul acestui eveniment, organizatorii au urmărit ca provocarea să însemne bucurie, dând totodată șansa de a descoperi elevi talentați. Creațiile participanților la edițiile se până acum întregesc de șase ediții colecțiile casei de cultură din Moldova Nouă.
Ediția a șaptea a concursului de la Moldova Nouă
Citeste mai mult