Seară cu bucurii în familia alb-albastră. Clubul Universitatea Craiova a organizat pe stadionul “Ion Oblemenco” festivitatea de final de an, oferind cadouri la peste 500 de juniori. Acţiunea a fost amplă, bineînţeles, pentru că “leuţii” au avut parte de cântece, de discursurile vechilor şi noilor „cunoştinţe” din cadrul grupării, şi l-au primit cu căldură pe Moş Crăciun. Evident, bunelul a venit echipat corespunzător, dar cum zăpadă nu este în Bănie, nu a fost completat de renii săi, ci de un ATV.
Moş Crăciun a împărţit săcuţii cu surprize împreună cu jucătorii şi antrenorul Costel Gâlcă, supunându-se totodată la multe selfiuri şi autografe.
Vladimir Screciu şi Takuto Oshima, doi dintre “secunzii” Moşului, ne-au vorbit la final despre bucuria de a dărui. Ei au indicat publicului că este aşteptat la meciul de sâmbătă cu Sepsi.
La rândul său, Moș Crăciun ne-a spus ce așteptări are de la conducătorii și jucătorii Științei în acest sezon. VEZI VIDEO!
Citeşte şi: Nume nou în staff-ul administrativ al Universității Craiova
Citeste mai mult