Primăria Câmpeni a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare şi mansardare a Muzeului „Avram Iancu” şi de modernizare şi extindere a Şcolii Gimnazială Câmpeni.
Valoarea totală a investiţiilor despre care vorbim este de aproape 10 milioane de lei.
Investiţiile fac parte din proiectul ”Îmbunătătirea calităţii vieţii populaţiei din oraşul Câmpeni”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea condiţiilor de trai ale cetăţenilor din oraşul aflat în inima Ţării Moţilor, astfel încât să se asigure accesul populaţiei din zonă la servicii publice de calitate.
În primul rând se doreşte extinderea construcţiei existente a Şcolii Generale cu două corpuri noi de clădire şi reabilitarea corpului de clădire existent, astfel încât în viitor aici să poată studia aproximativ 500 de elevi.
În plus, în zona centrală a oraşului va fi modernizat Muzeul ”Avram Iancu”, prin refacerea finisajelor degradate de pe faţade şi refacerea tuturor elementelor interioare, inclusiv instalaţii electrice şi sanitare, tencuieli, sisteme de ventilaţie. Într-un cuvânt, tot ceea ce presupune modernizarea acestui muzeu care adăposteşte istoria moţilor.
The post Muzeul „Avram Iancu” şi Școala Gimnazială din Câmpeni vor fi reabilitate și modernizate first appeared on campeniinfo.ro | stiri campeni | ziar campeni.
Sursa: www.campeniinfo.ro