Demersurile din ultimii ani pentru obținerea finanțării în vederea restaurării Casei „Barbu Gănescu” – sediul Muzeului Național „Constantin Brâncuși”, din Târgu Jiu, au avut efectul scontat. Instituția se află între cele 14 obiective culturale care vor beneficia de finanțare.
Consiliul de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) a aprobat joi un împrumut de 140 de milioane de euro, destinat proiectului „Temelii Culturale”, care are ca scop salvarea unor monumente istorice şi construirea de clădiri cu destinație culturală în România.
Proiectul vizează 14 obiective de investiții cu relevanță națională și europeană, aflate în administrarea unor instituţii publice din subordinea Ministerului Culturii, printre acestea și Muzeul Național „Constantin Brâncuși”.
Investițiile care vor fi finanțate prin intermediul acestui proiect sunt:
construirea sălii de spectacole a Operei Naționale Române Iași (în continuarea investiției demarate prin Acordul-cadru de împrumut pentru Proiectul LD 2097 din 2021 privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinație culturală), aflat în implementare;
construirea unui corp nou de clădire pentru Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București;
restaurarea şi modernizarea în totalitate a Operei Naționale Române București și construirea unui depozit de decoruri (continuare a investiției realizată în perioada 2015-2016);
restaurarea și amenajarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu;
restaurarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naționale a României;
consolidarea, restaurarea și amenajarea sediului Muzeului Național de Artă Contemporană din București;
restaurarea parțială la interior și refacerea unor instalații la Ateneul Român;
restaurarea și amenajarea Vilei Reginei Maria de la Mamaia, jud. Constanța, și amenajarea terenului aferent;
restaurare și punere în valoare a domeniului (casa-muzeu, capela și anexele) de la Tescani, jud. Bacău – Secția „Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu” a Muzeului Național „George Enescu”;
consolidarea și restaurarea Casei Samurcaș din cadrul Muzeului Țăranului Român;
restaurarea și punerea în valoare a Muzeului Sitului Arheologic Cucuteni – Complexul Național Muzeal „Moldova” din Iași;
consolidarea, restaurarea și amenajarea Vilei arhitectului Paul Gottereau – spațiu cultural al Institutului Național al Patrimoniului din București;
restaurarea și amenajarea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca;
consolidarea, restaurarea și amenajarea sediului Administrației Fondului Cultural Național din București.Costurile proiectului se ridică la 280 de milioane de euro. Împrumutul de la BDCE acoperă 50% din acestea, diferența urmând a fi asigurată de la bugetul de stat.Documentația aferentă împrumutului a fost întocmită de către o echipă formată din specialiști ai Ministerului Finanțelor și ai Unității de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii.Aprobarea împrumutului de către Consiliul de Administrație al BDCE va fi urmat de parcurgerea pașilor legali pentru negocierea, semnarea și intrarea în vigoare a Acordului-cadru care se va încheia între Guvernul României și creditorul extern.Proiectul „Temelii culturale” va fi implementat în perioada 2025-2033 de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului, care dispune de o experiență de peste 17 ani în gestionarea investițiilor finanţate de BDCE.
Citește şi: Localitatea Polovragi, inclusă în Programul Upgrade al competiției internaționale Best Tourism Villages – 2024
Citeste mai mult