Activitatea unor instituții din subordinea Ministerului Muncii se desfășoară, în continuare, sub semnul protestelor angajaților, care cer echitate în salarizare. A fost a treia zi de grevă generală la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava și la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, iar angajații Casei de Pensii protestează spontan zilnic.
https://www.obiectivdesuceava.ro/wp-content/uploads/2023/11/protest-CJP.mp4
Miercuri, în susținerea reprezentanților instituțiilor, prezenți la negocierile de la Ministerul Muncii, salariații AJOFM Suceava, AJPIS Suceava și Casa de Pensii Suceava au ieșit în fața sediilor și au protestat pentru a-și face auzite nemulțumirile. Au scandat ”Nu cedăm!”, ”Nu renunțăm!”, ”Echitate și respect”, în speranța unor vești bune de la decidenți.
https://www.obiectivdesuceava.ro/wp-content/uploads/2023/11/WhatsApp-Video-2023-11-29-at-16.20.45.mp4
O primă întâlnire la Guvern a membrilor din Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii a avut loc vineri, 24 noiembrie, iar miercuri au fost invitați pentru a doua rundă de discuții și negocieri, la ora 15.15. Funcționarii publici spun că nu vor renunța la greva generală până ce revendicările lor nu vor avea soluții. Ei cer respect și tratament echitabil din partea guvernanților și a factorilor decizionali, asigurarea unui mediu de lucru sănătos și sigur, precum și resurse suficiente pentru a-și desfășura activitatea în mod eficient. (O. N.)
The post NU CEDĂM – Protest al salariaților AJOFM, AJPIS și Casa de Pensii Suceava, în fața instituțiilor, în timpul negocierilor de la Ministerul Muncii (VIDEO) appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult