CEC Bank a decis, în urmă cu două luni, să închidă 15 conturi bancare aparținând lui Horațiu Potra și celor patru societăți administrate de acesta. Instituția financiară a invocat „riscuri de fraudă, de spălare a banilor, de finanțare a terorismului sau alte riscuri legale, reputaționale ori operaționale”.
Decizia a fost contestată în instanță, dar cererea de suspendare a închiderii conturilor a fost respinsă de Tribunalul Sibiu. Hotărârea nu este definitivă, arată Hotnews.ro.
CEC Bank a notificat pe 4 octombrie 2024 închiderea conturilor lui Potra și ale firmelor sale: GPH Legion Africa Role SRL, Ralflore SRL, AO Futuro SRL și PFA Horațiu Potra. Potrivit băncii, decizia a fost conformă cu „Condițiile Generale de Afaceri”, ce permit închiderea conturilor „pentru prevenirea riscurilor legale, de fraudă, de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului”. Reprezentanții instituției au declarat: „Atât inițierea, cât și încetarea relațiilor de afaceri cu clienții Băncii se realizează conform prevederilor legale”.
Potra a considerat măsura „abuzivă și nelegală”
Deși notificările au fost trimise, Potra a susținut că măsura este „abuzivă și nelegală” și că nu i s-a oferit nicio explicație clară. Mai mult, avocatul său a argumentat că „blocarea conturilor este permisă doar atunci când există suspiciuni rezonabile de fraudă” și că clientul a colaborat activ pentru asigurarea transparenței tranzacțiilor.
Potra a solicitat Tribunalului Sibiu o ordonanță președințială pentru suspendarea deciziei CEC Bank, invocând faptul că lipsa accesului la conturi îi periclitează afacerile. Instanța a respins cererea, motivând că sumele din conturi nu sunt blocate, iar reclamanții pot deschide alte conturi bancare.
„Reclamanții justifică urgența prin faptul că blocarea conturilor bancare îi împiedică să acceseze fondurile necesare pentru efectuarea unor plăți esențiale. Instanța reține, în primul rând, că sumele de bani existente în conturi nu sunt indisponibilizate. […] Astfel, printr-o minimă diligență, reclamanții pot evita sau limita prejudiciile”, a explicat Tribunalul Sibiu.
Decizia a fost contestată, iar dosarul se află acum la Curtea de Apel Alba Iulia, cu termen în 14 ianuarie 2025.
Ce avere are Horaţiu Potra
Conform declarației de avere, Potra deține 10 case, 8 apartamente, 10 spații comerciale, 74 de suprafețe de teren și 15 kilograme de lingouri de aur evaluate la 6,15 milioane de lei. În 2023, a declarat venituri de 1,15 milioane de euro din activități de pregătire fizică și antrenament. De asemenea, este asociat în opt firme și lider al filialei Mediaș a Partidului Patrioților.
Citeşte şi: Tânăr accidentat mortal pe o trecere de pietoni
Citeste mai mult