Un emigrant din Guatemala a fost arestat la New York, fiind bănuit că a provocat decesul unei femei pe care a incendiat-o într-un vagon de metrou din Brooklyn.
Comisarul de poliție Jessica Tisch a descris incidentul petrecut duminică drept „una dintre cele mai josnice crime pe care le-ar putea comite o ființă”. Ea a spus că femeia probabil dormea într-un vagon al trenului care mergea spre Brooklyn când un bărbat a folosit o brichetă pentru a-i aprinde hainele.
Victima a murit la fața locului, a spus polițista, adăugând că suspectul a fost arestat în urma unui telefon dat de un grup de elevi de liceu care l-au recunoscut ulterior pe asasin într-un alt tren.
Nu a existat nicio interacțiune înainte de atac, a spus poliția, adăugând că e foarte probabil ca cele două persoane să nu se fi cunoscut înainte.
I-a dat foc femeii și a coborât liniștit din metrou
Bărbatul a coborât din tren după ce i-a dat foc femeii, s-a așezat pe o bancă de pe peron și apoi a luat un alt tren.
„Ofițerii patrulau la un nivel superior al acelei stații, au mirosit și au văzut fum și au mers să investigheze”, a spus doamna Tisch.
Polițiștii lucrează în continuare pentru identificarea victimei și a motivului atacului. Ofițerii de poliție au reușit să obțină o imagine „foarte clară și detaliată” a bărbatului, iar imaginile au fost difuzate de Departamentul de Poliție din New York (NYPD).
Agresorul, recunoscut de trei elevi care au anunțat poliția
Mai târziu, trei elevi de liceu au sunat la 911 pentru a transmite că l-au recunoscut pe suspect într-un alt tren, le-a spus ofițerul Tisch reporterilor.
Bărbatul a fost localizat apoi după ce ofițerii s-au urcat în tren și au mers prin vagoanele de metrou. El a fost arestat la gara Herald Square – care se află în apropiere de Empire State Building din Manhattan. Bărbatul a fost găsit cu o brichetă în buzunar, a spus comisarul de poliție.
„Vreau să le mulțumesc tinerilor care au sunat la 911 pentru a ajuta”, a adăugat doamna Tisch.
Bărbatul, Sebastian Zapeta, a emigrat din Guatemala în SUA în 2018, a declarat un ofițer al NYPD.
Citește și: Produse fără marcă de autenticitate în valoare de peste 22.000 de lei, confiscate de polițiști la Târgu Jiu
Citeste mai mult