Un sondaj de opinie realizat de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie arată că dacă duminică ar fi alegerile prezidențiale – noroc că au fost stabilite în mai, mai are omul vreme până atunci să cugete – Călin Georgescu (candidat teoretic independent) ar obține 38% dintre sufragii, urmat de Crin Antonescu (susținut de PSD, PNL și UDMR) cu 25%, Nicușor Dan (independent) – 17%, George Simion (AUR) și Elena Lasconi (USR), câte 6%, Diana Șoșoacă (SOS) – 5%, un alt candidat – 3%.
În ceea ce privește turul al doilea al prezidențialelor, barometrul de opinie arată că dacă disputa electorală ar fi între Georgescu și Antonescu primul dintre cei amintiți ar fi la 39%, în vreme ce al doilea ar fi pe undeva pe la 38%. Cu alte cuvinte, avantaj – chiar dacă firav – tot Georgescu, care se pare că are de partea lui, la pachet cu Zamolxis și apa aceea care n-ar fi tocmai H2O, și sondajele.
Cercetarea sociologică mai relevă că dacă în al doilea tur ar intra Georgescu cu Lasconi candidatul TikTok ar obține 44%, iar doamna de la USR doar 31%. Tot în varianta de tur 2, dacă Georgescu s-ar confrunta cu Nicușor Dan, scorul ar fi, procentual, de 43 la 32 în favoarea stăpânului apelor, cel care pesemne s-a întâlnit și cu niște extratereștri într-un exces de metempsihoză.
Firește că odinioară sondajele de opinie aveau mai multă relevanță decât acum, în vremuri de ”tictoace”. Cu toate astea e de luat în seamă scorul pe care l-ar putea avea cetățeanul Georgescu la prezidențiale. Se vede treaba că politicienii care au primit un duș rece în prinul scrutin, de anul trecut, pentru alegerea șefului statului n-au priceput nimic. Vor disipa voturi în primul tur, cu obișnuite ranchiuni de partid, lucru de pe urma căruia nu are de câștigat decât candidatul TikTok.
Una peste alta, fiecare va vota cum va considera de cuviință. Cu ce ne vom alege dacă vom culege un președinte TikTok? Pesemne cu alte prelegeri abulice, pe lângă care treaba că Danemarca a fost Dacia pare parfum de iasomie. Fără supărare, dar cetățeanul Georgescu pare un faraon al cuvintelor goale. Pe care le stăpânește cu o osârdie de se sparie gândul. Dacă îl întrebi în treacăt cum e vremea mai că ar fi în stare să-ți răspundă, printr-o disertație, că, de fapt, Decebal i-a inventat pe romani.
Potrivit Hotnews, sondajul Avangarde a fost realizat pe 1.354 de respondenți, metoda fiind interviul telefonic.
Tiberiu SABO
Citește și: O părere: Minaur va juca în Finlanda ambele meciuri din turul 3 al EHF European Cup. Poate că suporterii băimăreni ar merita mai mult respect
Articolul O părere: Faraonul vorbelor goale apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult