Termenul pentru depunerea cererilor aferente Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate a fost prelungit cu o săptămână.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a prelungit termenul pentru ajutorul de minimis acordat în cadrul Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, pentru perioada 2024-2025. Astfel, potențialii beneficiari cărășeni pot solicita ajutorul de minimis la Direcția Județeană Agricolă până la data de 18 noiembrie a.c.
Hotărârea nr. 1342/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate”, pentru perioada 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 1 noiembrie, iar termenul inițial pentru depunerea cererilor era de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Reamintim că prin acest act normativ este avută în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, pentru perioada 2024-2025, pentru: tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.
Citeste mai mult