Duminica Floriilor • Obiceiuri de Florii • Superstiţii de Florii • Tradiţii de Florii | zlatnainfo.ro
Sărbătoarea Floriilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele. Ea rememorează intrarea Domnului Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu frunze de palmier, şi fiind totodată sărbătoarea celor care poartă nume de flori.
De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
Citeşte şi: Mesaje de florii. Idei de SMS-uri, felicitări și urări de Sărbătoarea Floriilor
De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.
La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.
Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.
În sâmbăta Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor, împărţind plăcinte de post.
În sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită „Lazăriţa”, se îmbrăca în mireasă şi colinda, împreună cu celelalte, în faţa ferestrelor caselor.
Citește și: Mesaje de Florii. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica
În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.
De asemenea, exista obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.
Traditiile si superstitiile acestei sarbatori sunt nenumarate, dar ii poti spune cateva copilului tau, pentru a-l pune in tema cu ce obiceiurile oamenilor din intreaga tara:
– In unele regiuni, oamenii isi incing mijlocul cu crengute sfintite de salcie, crezand ca astfel alunga boala sau o inving cu o mai mare usurinta. Se spune ca salcia vindeca durerea de spate si este un antidot pentru muscatura de sarpe.
– O alta traditie spune ca ramurile de salcie sunt asezate inainte de culcare sub pernele fetelor nemaritate. Ele cred ca vor deveni mai frumoase si vor avea un sot daca fac asta.
– Demult, crengutele de salcie asezate la icoane dupa Florii se aruncau vara pe foc atunci cand incepea o furtuna pentru a se imprastia norii, ori se asterneau in ograda pentru a alunga grindina. Ramurile de la icoana se asezau de catre gospodar in mijlocul casei, cand era vremea rea, pentru a o apara de trasnete.
– Daca te impartasesti de Florii, iti poti pune o dorinta si ea se va indeplini mai repede decat in alta perioada.
– In unele zone, ziua de Florii este ultima in care se poarta martisorul, el fiind asezat pe un maces sau pe crengile unui pom inflorit.
– In dumica de Florii, se culeg flori ce se aduna in ciubare, ele urmand a fi folosite pentru incondeierea de oua pentru Paste.
The post Obiceiuri, superstiţii și tradiții de Florii: Ramurile de salcie sunt așezate înainte de culcare sub pernele fetelor nemăritate | zlatnainfo.ro first appeared on zlatnainfo.ro | stiri zlatna | ziar zlatna.
Sursa: www.zlatnainfo.ro