OLT-ALERT.RO a intrat în posesia unor noi imagini, înfiorătoare, de la accidentul petrecut, ieri, în Olt, soldat cu moartea a doi bărbați și cu rănirea a două femei, toate persoanele aflate într-un autoturism care s-a izbit de un utilaj agricol al cărui conducător nu s-a asigurat când a ieșit pe un drum public din curtea unei ferme.
Noile imaginile au surprins carnagiul produs de evenimentul rutier petrecut pe Drumul Județean 546A, în localitatea Stoicănești, pentru că, doi oameni, au fost, pur și simplu, decapitați în fatalul momentul al impactului dintre cele două vehicule.
Practic, un element al vehiculului agricol a trecut prin parbrizul autoturismului și a „ras” tot ceea ce a întâlnit în cale.
ATENȚIE: Imagini cu impact emoționat puternic:
Potrivit unor surse locale, vinovat de producerea accidentului rutier de marți, consumat pe Drumul Județean 546A, în localitatea Stoicănești, în urma căruia doi oameni și-au pierdut viața, una dintre victime fiind decapitată în timpul impactului, ar fi un bărbat de 61 de ani, care, băut fiind și fără să dețină permis de conducere, s-a urcat la volanul unui utilaj agricol cu care a ieșit pe drum din curtea unei ferme de păsări, fără să se asigure.
Pe drumul cu pricina rula cu viteză, pe direcția Stoicănești – Drăgănești-Olt, un autoturism cu patru persoane în el. Șoferul acestuia, un bărbat de 71 de ani, din Timișoara, dar care locuia în Olt, nu a putut evita impactul, intrând în coliziune cu utilajul agricol.
În urma impactului, autoturismul a ricoșat pe câmp, pe o distanță de câteva zeci de metri. Șoferul acestuia și un alt bărbat, pasager pe scaunul din dreapta-față, au murit pe loc, ei fiind, practic, decapitați.
Două femei, și ele pasagere în autoturism, pe scaunele din spate, au suferit, la rândul lor, leziuni, fiind transportate de ambulanțe la spital.
Conducătorul utilajului agricol a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că bărbatul de 61 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Articolul Olt: Imagini ÎNFIORĂTOARE de la accidentul de ieri. 4 răniți, 2 persoane decapitate/ ATENȚIE: Impact cu puternic impact emoțional apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult