Teatrul Colibri Craiova va participa la Festivalul „6Fest Street Arts Festival“ de la Plovdiv, în perioada 25 – 27 aprilie.Echipa Teatrului Colibri Craiova va fi prezentă la festivalul de la Plovdiv cu trei dintre păpușile supradimensionate care au putut fi admirate la Festivalul Puppets Occupy Street sau cu prilejul altor evenimente în aer liber din Craiova:
Fetița clown,
Pălărierul nebun,
Alice, creații semnate de scenografa Oana Micu.
Cele trei păpuși vor face spectacol la Plovdiv, în cadrul Festivalului „6Fest Street Arts Festival“, sâmbătă, 26 aprilie, între orele 19:00 – 20:00, în Piața Centrală din localitatea bulgară.
6Fest a fost creat în anul 2017 și este primul festival independent bulgar dedicat artelor stradale.
Așa cum anul trecut, două păpuși supradimensionate duceau în Bulgaria, la Burgas, vestea celei de-a XI-a ediții a Festivalului Puppets Occupy Street, și de această dată, la Plovdiv se va face auzită ediția cu numărul 12, Fairy Tale, care se va desfășura la Craiova în perioada 25 august – 1 septembrie 2025.Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova onorează invitația în Bulgaria, de data aceasta venită din partea Asociației „ProCulture Society“ association.De-a lungul timpului mai multe companii sau teatre din Bulgaria au încântat publicul Festivalului Puppets Occupy Street cu spectacole, ateliere și expoziții.
Citeşte şi: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în jumătate de ţară
Citeste mai mult