Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, au efectuat ieri, două percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de uz de fals, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic și fals privind identitatea.
Cele două percheziții au avut loc în municipiile Constanța și Galați, la domiciliile a doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de:
uz de fals,
fals informatic,
acces ilegal la un sistem informatic,
fals privind identitatea.
Cei doi bărbați, de 40, respectiv 41 de ani, ar fi întocmit și semnat în fals înscrisuri, atât în numele unei societăți comerciale, cât și în numele persoanei vătămate. Ar fi modificat atât acționariatul, administratorii societății comerciale, precum și activitatea principală, denumirea, sediul social și punctul de lucru ale societății.
Polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor:
înscrisuri probatorii,
10 telefoane mobile,
3 laptopuri,
184.000 de lei,
25.000 de euro,
1.705 dolari,
200 de lire sterline.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Galați.
Citește și: Vâlcea: Traficul pe DN 7 este îngreunat după un accident rutier
Citeste mai mult