Luna aceasta se împlinesc trei ani de când echipajele POA Caransebeș salvează vieți și aduc speranță semenilor aflați în dificultate.
Punctul de Operare Aeromedicală (POA) Caransebeș, aflat în subordinea Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, şi-a început activitatea pe 24 decembrie 2021.
De atunci, prin devotamentul și profesionalismul echipajelor de aici, salvatorii au fost alături de cei aflați în momente critice, indiferent de vreme sau loc. În trei ani, activitatea POA Caransebeș a însemnat peste 1.500 de misiuni, fiecare cu o poveste aparte și o viață salvată, și
peste 2.000 de ore de zbor, cu elicoptere care străbat munții și zonele izolate pentru a ajunge rapid la semenii aflați în dificultate.
„Fie că a fost vorba de transporturi aeromedicale pentru pacienți în stare critică, evacuări din zone greu accesibile sau sprijin pentru comunități izolate, POA Caransebeș a devenit un simbol al empatiei și al profesionalismului. Mulțumi celor care fac posibilă această activitate: echipelor noastre care se confruntă zilnic cu provocări extreme, partenerilor care ne sprijină în misiunile noastre și comunității care ne oferă încredere și recunoștință. Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș va rămâne un reper de profesionalism și un sprijin esențial pentru Banat și nu numai”, au transmis reprezentanţii IGAv.
Citeste mai mult