În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 45.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Conducea cu viteză excesivă
În ziua de 04 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 19 ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bld. Republicii din Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 113 km/h.
În urma abaterii, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Conducea fără drept
În ziua de 04 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Dragodana, județul Dâmbovița, care conducea o autoutilitară pe DN 7, pe raza localității Morărești, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Conducea sub influența alcoolului
În ziua de 04 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un bărbat de 47 de ani, din comuna Costeștii din Vale, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe DJ 702, pe raza localității Dobrești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere i-a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocitoare fără drept de circulație.
Citeste mai mult