Polițiștii din Caraș-Severin se află la datorie în minivacanța prilejuită de sărbătorile pascale, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetățenilor.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin a dispus suplimentarea numărului de polițiști aflați în serviciu, în perioada 18 – 21 aprilie. Peste 180 de polițiști vor acționa zilnic pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetățenilor.
„Poliţişti din structurile de ordine publică, investigații criminale, poliție rutieră, arme explozivi substanțe periculoase, acțiuni speciale şi din alte structuri vor acţiona în locurile aglomerate, în locurile unde sunt planificate a se desfășura manifestări publice, precum și în zona lăcașurilor de cult şi pe principalele artere rutiere ale judeţului. În noaptea de Înviere vor fi intensificate activităţile de patrulare şi se va acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi prevenirea faptelor antisociale”, informează IPJ Caraș-Severin .
În această perioadă, vor fi folosite, în medie, zilnic, 65 de autospeciale, iar pe principalele artere rutiere, poliţiştii vor acţiona cu aparatele radar, fixe și mobile, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
FOTO: ARHIVĂ
Citeste mai mult