După ce, ieri, au sosit participanții la cea de-a XXIV-a ediție a Concursului național pentru copii „Călușul Românesc” de la Slatina, care, în organizarea consiliului local, primăriei și a Palatului Copiilor „Adrian Băran”, se desfășoară în perioada 3 – 7 iulie, azi încep primele acțiuni ale artiștilor sosiți atât din țară, cât și din străinătate.
La concurs participă ansambluri din județele Olt, Călărași, Timiș, Suceava, Botoșani, Constanța, Tulcea, Maramureș, Hunedoara, Dâmbovița și Argeș, dar și ansambluri din străinătate, cum ar fi Ansamblul folcloric de copii „Vizovjanek” din Vizovice – Cehia și Grupul „Vatra” al Școlii de dansuri tradiționale din Torino – Italia.
Organizatorii au estimat participarea a peste 2.000 de copii și tineri.
Iată programul complet al manifestării:
Miercuri, 03.07.2024
– până la ora 18,00 – Primirea participanţilor din țară
– ora 19,00 – Repetiții în Parcul Tineretului
– ora 20,30 – Ședinţă tehnică de organizare- Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina
Joi, 04.07.2024
– ora 08,30 – 09,30 – Vizită și demonstraţii artistice la sediul Inspectoratului Şcolar Județean Olt
– ora 09,30 – 10,30 – Vizită şi demonstraţii artistice la sediul Primăriei Municipiului Slatina
– ora 10,45 – 11,45 – Vizită şi demonstraţii artistice la sediul Consiliului Judeţean Olt
– ora 18,00 – 19,00 – Organizarea formaţiilor pentru parada portului popular –
Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor
– ora 19,00 – 19,30 – Parada portului popular pe traseul: Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor
– Magazinul Winmarkt (Oltul)- B-dul A.I.Cuza – Parcul Tineretului
– ora 19,30 – 19,50 – Deschiderea oficială
Tablou coregrafic ”Nu e român ca olteanul!”
– ora 20,00 – Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului
Vineri, 05.07.2024
– ora 09,00 – 13,00 – Spectacol -concurs – Sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina
– ora 09,30 – 10,30 – Vizită și demonstrații artistice la sediul Prysmian Cabluri și Sisteme S.A.
– ora 11,30 – 12,00 – Întâlnirea festivă a reprezentanților tuturor formațiilor invitate cu
oficialitățile județului, în Sala de festivităţi a Consiliului Județean Olt
– ora 17,00 – 18,30 – Concurs în sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina
– ora 18,45 – Spectacol-concurs pe scena construită în aer liber, Parcul Tineretului Slatina
Sâmbătă,06.07.2024
– ora 11,00 – 13,00 – Simpozion ”Obiceiuri și tradiții zonale”- Corabia
– ora 18,00 – Festivitatea de premiere – Gala laureaţilor
Duminică, 07.07.2024
– ora 09,00 – 12,00 – Vizite la edificii culturale din județul Olt pentru formațiile din țară
Citeste mai mult