Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul școlar Județean Suceava, au desfășurat sâmbătă, 20 aprilie, a XIII-a ediție a concursului interjudețean pentru liceenii de clasa a XII-a ”Student pentru o zi”. Mai mult de 500 de elevi și profesori din Suceava și județele vecine au participat la această manifestare, în timp ce înscrierile pentru evenimentul dedicat elevilor claselor a XI-a, care va avea loc în luna mai, continuă.
Elevii claselor a XII-a au susținut un concurs individual, la una din disciplinele Biologie, Istorie, Geografie, Economie, Filosofie, Comunicare și Relații Publice, Limba și Literatura Franceză, Limba și Literatura Germană, Limba și Literatura Spaniolă, Limba și Literatura Italiană, Ecologia și Protecția Mediului, Educație Fizică și Sportivă, Kinetoterapie și Motricitate Specială, Informatică, Robotică, Sisteme Electrice și Energetice, Chimie, Ingineria Produselor Alimentare, Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, Alimentație Publică, Pedagogie, Psihologie, Măsurări Tehnice. De asemenea, competiția de sâmbătă a venit la pachet cu o experiență completă de studenție, o zi în care elevii au intrat în sălile de curs, au vizitat laboratoare moderne cu echipamente performante, baza sportivă, au luat masa la Restaurantul USV și au discutat cu profesori și cu actuali studenți. Pe lângă diplome și premii, premianții concursului vor fi scutiți de plata taxelor de înscriere și înmatriculare pentru concursul de admitere la programele de studii ale USV. Câștigătorii premiului I au dreptul de a fi înmatriculați pe un loc fără taxă la admiterea din această vară, precum și de a beneficia de o bursă specială în anul I, iar cei care vor obține premiului II vor fi înmatriculați pe un loc fără taxă.
Elevii claselor a XI-a au ca termen limită pentru trimiterea proiectelor 26 aprilie, după care vor susține un concurs pe echipe, în ziua de 11 mai. Concursul este cuprins în calendarul Ministerului Educației, pe Lista proiectelor de educație extrașcolară regionale și interjudețene ce se desfășoară în România în anul școlar 2023-2024. (O. NUȚU)
The post Peste 500 de elevi din mai multe județe, la concursul ”Student pentru o zi” la USV appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult