Consilierii locali ai orașului Zimnicea au aprobat numărul și cuantumul burselor pe care elevii le vor primi pentru semestrul al doilea al anului școlar 2020-2021, în ședința de joi, 17 iunie.
Astfel, 901 elevi din învățământul preuniversitar vor beneficia de burse școlare de merit, de studiu, sau burse sociale. Dar niciun elev nu s-a calificat pentru bursa de performanță în valoare de 160 de lei/lună.
Decizia consiliului local vine cu o lună mai târziu din cauza faptului că “unitățile școlare au întârziat trimiterea listelor cu elevii bursieri”, deși sumele erau rezervate în bugetul primăriei, potrivit primarului Petre Pârvu. În ce privește modul de încasare, edilul spune că primăria și consiliul local n-au impus deschiderea de conturi la bănci, decizia aparținând unităților de învățământ.
461 de burse de merit, 86 de burse de studiu și 361 de burse sociale
Cei mai silitori elevi primesc burse de merit (130lei/lună). Este vorba de 461 de elevi care s-au remarcat prin rezultatele obținute la învățătură sau la diferite competiții școlare.
Aproape jumătate dintre ele vor merge la Liceul Teoretic, unde 208 elevi și-au dat silința să obțină note foarte bune. Pe locurile următoare se situează Școala Gimnazială nr. 3 (110 burse de merit), Școala Gimnazială nr. 2 (78 burse de merit) și Școala Gimnazială Miron Radu Paraschivescu (65 burse de merit).
62 din cele 86 de burse de studiu (110 lei/lună) vor ajunge la elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 3, 11 burse la Liceul Teoretic, 7 burse la Școala Gimnazială nr. 2, iar alte 6 burse la Școala Gimnazială Miron Radu Paraschivescu.
Bursa de studiu se acordă elevilor care au media generală peste 7.00, nota 10.00 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa și care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele trei luni, cel mult egal cu salariul minim pe economie.
Cele 361 de burse sociale (100 lei/lună) au fost alocate astfel: Școala Gimnazială nr.3 (170), Liceul Teoretic (118), Școala Gimnazială nr.2 (37) și Școala Gimnazială Miron Radu Paraschivescu (36).
Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.
The post Peste 900 de burse pentru elevii din Zimnicea first appeared on Cronica de Teleorman / Ştiri din Teleorman şi nu numai.
Sursa: cronicadeteleorman.ro