Contractul de 11,6 milioane de lei pentru echiparea și dotarea viitorului poligon pentru pregătire în caz de situații de urgență din Timișoara este dorit de o singură firmă.
Oferta societății din București a intrat în evaluare tehnică și financiară, etapă ce se va încheia la început de aprilie.
Printre dotările din poligon se numără o casă de foc – o construcție metalică cu camera de antrenament la cald; un container de foc – un modul de antrenament special amenajat pentru provocarea și studiul fenomenelor arderii și caracteristicile focului; machetă flashover și backdraft, pentru simularea de incendii reale și observarea semnelor de alarmă.
ISU Timiș coordonează proiectul „Poligon pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenţie în situaţii de urgenţă din România şi Republica Serbia”. Aici se vor antrena pompierii timișeni și sârbi. Obiectivul este finanțat prin Programului de Cooperare Trasnfrontalieră INTERREG IPA România-Serbia 2021-2027.
Citeste mai mult