Polițiștii din Hoghiz au reținut un bărbat care și-a agresat fizic fosta concubină. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au dispus reținerea unui bărbat, care în prezent este cercetat în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru comiterea unor infracțiuni de violență domestică.
La data de 20 noiembrie, în cursul zilei, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fostul său concubin s-ar fi deplasat la adresa unde locuiește și ar fi agresat-o fizic, provocându-i leziuni, dar și o stare de temere.
Față de sesizarea primită, au fost efectuate verificări și s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, puțin după miezul nopții, bărbatul, de 42 de ani, din localitactea Ungra, județul Brașov, s-ar fi deplasat la adresa fostei sale concubine și a pătruns în interiorul imobilului. Aici, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă, împrejurare în care bărbatul și-ar fi agresat fizic fosta parteneră.
De asemenea, în cadrul cercetărilor, polițiștii au întocmit și formularul de evaluare a riscului, în urma căruia a rezultat faptul că există un risc iminent asupra vieţii şi integrităţii victimei, motiv pentru care s-a întocmit şi emis un ordin de protectie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, iar persoana vătămată și-a exprimat acordul cu privire la purtarea unui dispozitiv electronic de monitorizare.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe”, iar după identificarea bărbatului bănuit de săvârșirea infracțiunilor și administrarea probatoriului, față de persoana agresivă a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.
Articolul Polițiștii din Hoghiz au reținut un bărbat care și-a agresat fizic fosta concubină apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult