Poluarea aerului cu particule fine a dus la decesul a 239.000 de persoane în Uniunea Europeană în 2022, un număr cu 5% mai mic decât în anul anterior, potrivit unui raport al Agenţiei europene de Mediu (AEM) publicat marţi.
Cel puţin 239.000 de decese în Uniunea Europeană în 2022 pot fi puse pe seama unei expuneri la poluarea cu particule fine (PM2,5) superioară concentraţiei recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) de 5 ľg/m3′, a precizat marți agenţia cu sediul la Copenhaga într-un comunicat.
În Italia, Polonia şi Germania numărul deceselor din cauza particulelor fine este cel mai ridicat, potrivit raportului.Pe teritoriul Europei, cifrele sunt în scădere faţă de 2021, când particulele fine, care pătrund adânc în plămâni, au cauzat decesul prematur a 253.000 de persoane.Este o tendinţă care se confirmă la scară mai largă. Între 2005 şi 2022, numărul deceselor s-a diminuat cu 45%, a indicat Agenţia, ceea ce ar permite atingerea obiectivului de reducere cu 55% a deceselor conform planului de acţiune „Zero poluare” fixat de Uniunea Europeană pentru 2030, informează Agerpres.
Poluarea aerului rămâne ameninţarea de mediu cea mai importantă pentru sănătatea europenilor
În paralel, 70.000 de decese pot fi puse pe seama expunerii la poluarea cu ozon (O3), mai ales cea provocată de traficul rutier şi de activităţile industriale.În ceea ce priveşte dioxidul de azot (NO2), gaz produs în principal de vehicule şi centrale termice, 48.000 de decese premature îi vor fi atribuite.Poluarea aerului rămâne ameninţarea de mediu cea mai importantă pentru sănătatea europenilor, a subliniat agenţia.
Expunerea la PM2.5 peste limita recomandată în 2021 de OMS a dus la 17.900 de decese atribuibile în România
Cel mai mare număr de decese atribuibile în 2022 poluării cu particule fine a fost înregistrat în Italia, Polonia și Germania (în ordine descrescătoare). Cel mai mare impact relativ (ani de viață pierduți la 100.000 de locuitori pe o perioadă de 30 de ani) a fost observat în țările din sud-estul Europei, atât pentru analiza tuturor țărilor (Macedonia de Nord, Kosovo și Bosnia și Herțegovina, în ordine descrescătoare), cât și atunci când se iau în considerare numai țările UE-27 (Bulgaria, Polonia și România).În 2022, în România, expunerea la concentrațiile de PM2.5 peste limita recomandată în 2021 de OMS a dus la 17.900 de decese atribuibile, respectiv 138 de decese atribuibile la 100.000 de locuitori cu risc. 185,100 de ani de viață pierduți, respectiv 1423 de ani de viață pierduți la 100.000 de locuitori cu risc.
Citește continuarea AICI.
Citeste mai mult