I-a făcut praf pe foștii șefi ai Consiliului Județean în campania electorală și a promis că va dezvolta Caraș-Severinul, dar acum a venit rândul său să-i fie numărați nu kilometrii, ci metrii de drum județean modernizați!
Romeo Dunca este ironizat de fostul vicepreședinte al administrației județene că n-a fost în stare să toarne asfalt nici măcar pe un metru de drum și că singurele realizări din mandatul său de până acum sunt, de fapt, proiectele aprobate și finanțate în mandatul lui Hurduzeu, Popovici și Nedelcea. „Domnule președinte, mâine-poimâine sunt doi ani de mandat. Spuneți-mi, câți metri de drum județean ați modernizat?!”, l-a întrebat Popovici pe șeful județului. Pus în dificultate, Romeo Dunca a fost obligat să vorbească despre lucrări pe care le-a găsit în derulare la preluarea mandatului: „Păi… lucrăm la proiectele care sunt acuma în derulare. Drum modernizat avem DJ581, 8 km, și avem DJ 608, la care se lucrează. Eu am grijă ca ceea ce s-a început să se facă bine!”
Consilierul județean PMP a insistat ca președintele să vorbească despre proiecte începute în mandatul său, cunoscând deja situația care nu-l pune în niciun caz pe Romeo Dunca în categoria performerilor. „Lăsați proiectele mele, pentru alea mă judecați la sfârșitul mandatului! Dumneavoastră mă judecați acuma? Eu v-am judecat la sfârșitul mandatului. Ați spus că aveți două proiecte. Lipsesc 2,5 milioane de lei! Este și începută urmărirea penală!”, a contracarat președintele CJ.
Ionuț Popovici n-a acceptat devierea lui Romeo Dunca de la drumurile județene modernizate în mandatul acestuia și i-a trecut în revistă ce s-a făcut sub conducerea fostei administrații: „Câți metri ați făcut?! Noi, Popovici, Hurduezeu, Nedelcea, după un an și jumătate, am asfaltat Vermeș – Berzovia de la cap la coadă! 130 de miliarde a costat proiectul! Sunt 12,6 km! Câți metri ați făcut dumneavoastră?! Ați auzit despre modernizarea drumului Zorlencior – Copăcele – Constantin Daicoviciu?! De drumul care duce la morile de la Rudăria ați auzit?! Ați făcut 0 kilometri de drum, 0 metri!”
Romeo Dunca se apără spunând că în mandatul său se lucrează bine. Ce-i drept, la proiectele celor pe care i-a înlocuit la CJ. „DJ 608 dacă ar fi rămas așa cum l-ați gândit, era în faliment! Eu am reparat prostiile făcute de dumneavoastră. Am reparat o grămadă din prostiile făcute de dumneavoastră!”, s-a apărat președintele Dunca, acuzând în același timp fosta conducere a Consiliului Județean.
Popovici a pus punct dialogului purtat pe holurile palatului administrativ din Reșița: „Sunteți președintele zero după doi ani de mandat!”
Citeste mai mult