Siguranța semenilor reprezintă pentru cei ce lucrează în sistemul de urgență o preocupare constantă, chiar și în timpul liber. Fapt demonstrat din nou, zilele acestea, de un paramedic din Caraș-Severin.
Intervenția promptă a plt. adj. șef Cosmin Nicolae Cornean, paramedic la Detașamentul de Pompieri Caransebeș, a salvat viața unui bărbat căzut într-un supermarket din municipiul Reșița.
În timp ce se afla printre rafturile unui magazin din centrul Reșiței, paramedicul, aflat în afara orelor de program, a observat o mulțime de oameni adunată și destul de agitată. Salvatorul a realizat imediat că era vorba despre o situație de urgență și, fără să stea pe gânduri, a pătruns în zona aglomerată.
La locul evenimentului, primele secunde s-au scurs rapid, timpul devenind esențial, astfel că, după ce a evaluat rapid starea bărbatului căzut, paramedicul a început imediat manevrele de resuscitare și a acordat primul ajutor, îndemnându-i pe cei din jurul său să sune la 112.
După multe manevre de resuscitare, bărbatul căzut a fost readus la viață. Situația s-a repetat după scurt timp, iar plt. adj. șef Cosmin Nicolae Cornean a continuat resuscitarea până la sosirea colegilor de la Detașamentul Reșița.
Din fericire, bărbatul a fost transportat la spital, conștient și în siguranță, pentru o evaluare mai amănunțită, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin.
„A fi salvator înseamnă să fii mereu în sprijinul celor aflați în nevoie, să acționezi fără ezitare, chiar și atunci când nu ești în serviciu. Asta înseamnă să porți cu mândrie uniforma de militar. Felicitări, Cosmin! Acțiunile tale rapide și calculate au făcut diferența între viață și moarte și au demonstrat încă o dată că fiecare viață contează!”, este mesajul transmis de colegi salvatorului Cosmin Nicolae Cornean.
FOTO: ISU „Semenic”
Citeste mai mult